• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mircea Boteanu este fermier pe cel mai valoros pământ al României

    Daniel Befu -

    Apropriindu-te, în mersul mașinii, de Comloșu Mic, la final de mai, trăiești o puternică senzație de sat franțuzesc din secolul trecut. Cred că iluzia e întreținută și de turla bisericii catolice care stă de strajă peste pâlcul de case cuminți de sași, însă clar e accentuată de tușele de un roșu intens al macilor care străjuiesc drumul îngust, împreună cu rozul timid al tufelor de măceș. În rest doar ogoare cât vezi cu ochii și … Serbia vecină.

    Bunicul a luptat pentru pământul nepotului care nu l-a cunoscut

    Sângele revoluției pornită la Timișoara nu apucase să se zvânte bine, când părinții lui Mircea Boteanu au primit, în baza Legii 18, cele 5 ha de cernoziom grozav, pe care le moșteniseră de la bunici. De altfel bunicii au fost pionieri pe acest meleag. ”Bunicii mei au venit din Banatul de munte și s-au statornicit în pusta Banatului. Bunicul a venit bolnav din război în 1945 și fiind veteran de război, a primit 5 ha de teren la Comloș. Aici era cel mai bun pământ. Ei acolo, pe dealuri, aveau un pământ sărac. A coborât la câmpie doar el cu bunica. Copiii li s-au născut aici. Bunicul s-a stins în ‘62. Tatăl meu a fost maistru mecanic la fabrica de cânepă din zonă și mama economist la CAP. Mai am două surori și amândouă începuseră Liceul de Informatică la Timișoara și eu fiind mai mic, când mi-a venit rândul, părinții au spus că cineva mai trebuie să și muncească. Nu-și mai puteau permite al treilea copil în liceu și apoi în facultate”, face o cronologie condensată a evenimentelor care l-au pus în contact cu ogorul.

    A fost o potrivire perfectă între nevoia părinților și aplecarea adolescentului Mircea spre agricultură. ”Am început-o la 14 ani. Pe atunci aveam terenul bunicilor, părinții mai cumpăraseră ceva pământ, în total vreo 19-20 ha. Ai mei achiziționaseră un U650 mai vechi și niște utilaje vechi. Eu făceam cam tot în mica noastră fermă. Și semănam și aram. Pe tractor eu făceam toate lucrările. Aveam și cai. Mai căram porumbul cu caii, prășeam cu calul. Așa cum era agricultura pe vremea aia, imediat după revoluție. Prașila și acum o am în curte. Bine, nu mai avem cai. La pensie o să-mi iau din nou doi cai, de hobby, pentru propria plăcere. Ce fac chiar mi-a plăcut dintotdeauna. Atunci când calc pământul și-l simt că se lipește de picior, simt legătura cu solul”, se destăinuie fermierul, care acum, la vârsta de 43 de ani a acumulat deja 29 de ani în câmpul muncii câmpului.

    Într-un singur lucru nu și-a ascultat părinții

    La 18 ani suprafața pe care o lucra se dublase. Ascultător de cuvântul părintesc, Mircea Boteanu nu s-a oprit o zi din lucratul ogorului. Însă nu a mai răbdat și și-a luat singur acel ceva ce-ai săi i-au sacrificat. ”Am vrut să cunosc. Erau multe lucruri care îmi lipseau. Am făcut Agronomia, pe care fiindcă deja munceam în câmp, oricât de rău mi-a părut că nu voi putea participa la laboratoare, nu îmi puteam permite să o fac la zi, așa că am făcut-o la distanță. A fost nevoie de facultate ca să mă pun la punct. Erau mulți termeni pe care îi cunoșteam doar în forma lor populară, de exemplu bolile ale plantelor, dăunători sau buruieni. Facultatea a adus concepte și abordări academice, peste ce învățasem până la ora aia în câmp”, explică fermierul.

    În prezent lucrează 130 ha, în doi, împreună cu un mecanizator cu care colaborează de ani buni. Cu ceva timp în urmă, presta servicii și pe alte ogoare decât ale lui și vreo câțiva ani la rând a semănat dovleac de ulei, o cultură bună, la care însă a renunțat. ”Dovleacul de ulei nu prea se băga nimeni să-l facă. Însă mi-am dat seama că dacă încerci să faci prea multe, ceva îți iese prost. Am renunțat la dovleac pentru că perioada semănatului dovleacului se suprapunea cu perioada tratamentelor la grâu și la rapiță și atunci nu făceam față. Dovleacul îl semănam 24 h/24, în două schimburi și atunci scăpam de sub control cultura noastră principală. Și atunci am renunțat”, nu își regretă decizia de a renunța la diversificare.

    Mircea Boteanul găzduiește anual în ferma lui unul dintre evenimentele Bayer Agro Arena

    Există însă totuși o mică indulgență, căreia-i permite să-l distragă, an după an, de la focusul său obsesiv, de optimizare a productivității pe fiecare centimetru de câmp. ”Pe lângă cultura comercială, avem și un lot demonstrativ împreună cu Bayer și avem și un lot economic, împreună cu Borealis, unde încercăm fertilizări diferite. Loturile acestea de testare, pentru mine reprezintă o școală vie, în care înveți multe. Acumulezi experiență înțelegând nuanțele. Sunt acele laboratoare practice, care mi-au lipsit în facultate. Pe loturile de testare, totul se cântărește scrupulos la final, urmărești anul cu caracteristicile lui și urmărești eficacitatea diverselor produse, cu toate că nu prea seamănă anii între ei și ce funcționează într-un an, nu merge obligatoriu în următorul”, explică Mircea Boteanu cum arată pentru el conceptul învățării continue.

    În ferma sa cultivă rapiță, grâu, orz și porumb. Cele mai bune producții într-un an foarte bun se apropie de 15 t/ha la porumb, de 9 t/ha la grâu și 5,4 t/ha la rapiță. În anii normali obține 10-11 t/ha la porumb, 7,5-8 t/ha la grâu și peste 4 t/ha la rapiță. În cel mai prost an al său pentru păioase, Mircea Boteanu a obținut 6,8 t/ha, și 2,6 t/ha la rapiță. Producțiile joase le pune în cârca secetei, nivelul precipitațiilor fiind cu peste 200 mm, față de media multianuală de 600 mm. Nici porumbul n-a scăpat de lipsa apei, care i-a afectat răsărirea, ceea ce s-a tradus în producții de doar 7,8-7,9 t/ha. Nu e deloc de mirare, că cernoziomurile dintr-o zonă atât de binecuvântată, au ajuns să se vândă cu 10.000 euro/ha în medie, pe alocuri ajungând să se tranzacționeze și cu 12.000 euro/ha. Nici arenzile nu sunt mai prejos, cu 2000 kg/ha/an. Mircea Boteanu le dă proprietarilor ale căror terenuri le lucrează, în cote egale 1000 kg grâu/an/ha și 1000 kg porumb/an/ha.

    Mircea Boteanu alături de fiica sa, la câmp

    A plouat peste o pictură pastorală și tabloul s-a scurs în realitate

    Nu e meserie care să nu aibă acel ceva care-l face pe cel care-a ales-o, să se trezească zi după zi și să vrea să o continue. Mircea Boteanu știe ce anume. ”Ce mă fascinează cel mai mult e răsăritul plantelor și cum trec de perioada de iernare. Apoi îmi place înfloritul la rapiță, apariția paniculului la porumb și înfloritul la grâu. Când plantele sunt în floare, întrevăd viitorul și văd parcă cum din acele flori, va ieși o recoltă bună”, esențializează fermierul.

    La Comloșu Mic, agricultura e una pastorală și așa cum îi șade bine, nu există o graniță între familie și muncă.

    ”Copiilor mei le-am dat libertatea să aleagă. Lucas, fiul meu de 13 ani e mai atras de carte. Învață tare bine. Însă Maia, fiica mea care are 5 ani și merge pe 6, ar veni tot timpul după mine pe câmp. Se urcă pe utilaj și ar sta cu orele în tractor lângă mine. Îi place. Intră în cultură, nu îi e frică să intre în rapiță, chiar dacă-i rapița mai mare decât ea. Și soția vine foarte des cu noi pe câmp, când îi permite timpul. La înfloritul rapiței, ochiul o cheamă în câmp. Dacă ne prinde prânzul în câmp, întindem pătura și luăm prânzul în câmp. E altceva în natură”, descrie câteva din ritualurile care dau sensul vieții.

    Însă cine crede că Mircea Boteanu e mai deosebit decât restul vecinilor săi, s-ar putea să se înșele. ”E un sat de șvabi veniți înspre 1770-1780, aduși de împărăteasa Maria Tereza. Au fost primii coloniști care au emigrat, de undeva din zona Munții Pădurea Neagră. Până în 1945, când au venit bunicii mei, în sat nu a fost nici o familie de români. Ai mei au fost printre primii. Atunci, cu legea agrară, au venit în jur de 10 familii de români. E un sat foarte liniștit. Aici nu se fură din cultură cereale. Oamenii sunt gospodari. Mereu auzi: «Hai să cosim terenul de fotbal», «Hai să plantăm niște pomi la drum», sau «Să facem iarăși frumos unde a fost groapa de gunoi». Ne adunăm mulți pentru chestii voluntare în care nu trebuie să împingă nimeni pe nimeni. Ați auzit de sate unde se adună sâmbăta după amiaza 15 motocositori voluntari, care să cosească intrarea în sat, ieșirea din sat. Comloșu Mic e satul ăla! După cosit se lasă cu un suc, o bere, un mic și voia bună plutește peste toată comunitatea”, își portretizează ortacii.

    Troița ridicată de familia Boteanu după nașterea celui de-al doilea copil

    Dumnezeu iubește agricultorii

    În viață credem că deținem controlul. Și totuși, destinul ne-arată că nu e chiar așa. ”Noi ne-am dorit mult un al doilea copil, pe care, după mulți ani, Dumnezeu ni l-a dat. Și, în semn de recunoștință am ridicat o troiță în câmp, undeva la o răscruce de drumuri. Mai exact am reconstruit structura unei troițe vechi, ridicată în urmă cu peste 200 de ani, pe care trecerea timpului o degradase. Noi am restaurat crucea și am reînălțat acea troiță. Cu câțiva ani în urmă eram la recoltat de grâu în parcela unde reînălțasem troița și mi s-a oprit motorul la combină. Am încercat să-l repornesc și văd că nu merge. Pe moment nu mi-am dat seama că de fapt nu pornește din cauza sistemului de siguranță care, dacă e cuplată batoza, nu te lasă să pornești combina. Am crezut că se defectase. Și ca românul inventiv, m-am dus să încerc să fac un scurt direct pe electromotor, ca să pornească. La o combină, electromotorul e poziționat între batoză și partea din spate a combinei. Trebuia să cobor foarte jos, între fuliile de la batoză, ca să ajung să cuplez electromotorul. Am văzut că se face contact, dar nu vrea să pornească, așa că m-am băgat mai jos între fulii și în momentul în care a pornit motorul, a pornit și batoza. Și eu eram în mijloc, acolo. Dumnezeu m-a scos dintre fuliile alea care se învârteau cu 600 rpm. Nu pot să-mi dau seama cum am ieșit întreg de acolo. Știu doar că a doua zi urma să botezăm al 15-lea fin al nostru și că acel incident s-a petrecut în parcela în care familia mea ridicase cu câțiva ani mai înainte acea troiță”, e recunoscător pentru fiecare răsărit și apus pe care nu se satură privind cum îi mângâie cu razele lor aurite, lanurile.



    Te-ar mai putea interesa

    Prețul unui litru de lapte de vacă. Cu cât se vinde laptele direct din fermă Șefa ANM – vești despre cum va fi vremea în următoarele zile Subvenția APIA pentru pășune: Cositul – obligatoriu în perioada 15 iunie – 1 august

    Ultimele știri

    Ultima oră de la ANM: Alertă meteo în vigoare astăzi în 36 de județe Daniel Buda, europarlamentar: Transportul animalelor vii va continua! Cum arată ferma cu 3.680 de bovine şi cea mai mare rotativă de muls din România