• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Grâul roșu de Botoșani a dispărut din ferme. Șef DAJ: Am mai găsit câteva semințe în Elveția, dar nu am reușit să le multiplicăm!

    Roxana Dobre -

    Grâul roșu de Botoșani arată la acest moment ca un soi pierdut. La trei ani distanță de când au început eforturile de a readuce acest grâu în cultură,  autoritățile încă se zbat să găsească o soluție pentru care tradiția grâului roșu să reînvie în zona Moldovei.

    În perioada interbelică, grâul roșu pleca din zona Botoșanilor către destinații europene precum Germania sau Marea Britanie. La acest moment, grâul roșu se mai găsește numai în băncile de gene, iar în 2017 au fost aduse semințe de gene la Botoșani, însă nu au putut fi multiplicate.

    Autoritățile din domeniul agricol de la Botoșani nu vor însă să se lase și reiau lupta pentru “Grâul Roșu de Botoșani”.

    “Am încercat în urmă cu câțiva ani, împreună cu un producător local, să readucem grâul roșu de Botoșani în cultură. Acesta s-a cultivat mult timp în partea de sud est a județului, iar acum sunt mulți producători agricoli care ar vrea să-l cultive. Nu găsim însă o bancă de gene care să ne dea exact sămânța, pe care să o multiplicăm. În urmă cu câțiva ani am găsit câteva semințe la o bancă de gene din Elveția, s-au adus atunci câteva boabe, dar nu am reușit să le multiplicăm în județ. Vrem să reluăm încercările de a aduce în județ grâul roșu de Botoșani, este tradiția noastră agricolă și nu vrem sub nicio formă să renunțăm la această luptă”, a explicat Cristian Delibaș, directorul executiv al Direcției Agricole Județene Botoșani, în emisiunea “Invitatul de la Știri”, din studioul Stiri.Botoșani.ro.

    De precizat că grâul roșu face parte din tendințele la nivel mondial din industria panificației artizanale. Pâinea obținută cu acest tip de grâu are un gust ușor amărui și o culoare mult mai închisă. Americanii și britanicii sunt cei care au păstrat cel mai bine genetica grâului roșu, transferând-o la soiuri moderne, cu productivitate crescută și toleranță mare la bolile actuale ale culturilor de păioase.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a scris despre acest tip de grâu aici: Grâul roșu, o cultură prețioasă ce ar putea reveni în fermele românești


    Te-ar mai putea interesa

    Plantele beau, nu mănâncă! Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA Combinatul de îngrășăminte Azomureș își va relua activitatea zilele următoare

    Ultimele știri

    Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii