• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Expertul Radu Antohe va colabora cu Agrointeligența și Asociația Forța Fermierilor în dezvoltarea proiectelor pentru crescătorii de animale

    agrointeligenta.ro -

    Grupul Agrointeligența, lider în informarea și susținerea fermierilor, demarează o serie de proiecte media de impact în zona politicilor din zootehnie și în sprijinul crescătorilor de animale. Pentru succesul deplin al acestor inițiative, Agrointeligența va colabora cu expertul Radu Antohe, în calitate de consultant de specialitate. De asemenea, Radu Antohe a devenit membru al Asociației Forța Fermierilor și va coordona un Grup de lucru pentru elaborarea, negocierea și implementarea politicilor în zootehnie.

    „Îi mulțumesc lui Radu pentru decizia de a veni alături de noi. Zootehnia este direcție strategică importantă pentru noi. Atât pentru Agrointeligența, cât și pentru Forța Fermierilor. A pune agricultura în ofensivă înseamnă a le oferi argumente și instrumente crescătorilor de animale în dialogul cu partenerii de afaceri dar și cu decidenții politici și administrativi. Și nu în ultimul rând cu consumatorii. Proiectele pe care le vom demara reprezintă nivelul următor în promovarea intereselor legitime ale crescătorilor de animale atât în media de specialitate, cât și în mediul asociativ agroalimentar. Împreună cu Radu vom construi strategia câștigătoare. Vom veni cu planul complet în foarte scurt timp”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor și fondator Agrointeligența.

    „Grupul Agrointeligența alături de Asociația Forța Fermierilor și-au câștigat respectul și încrederea unui segment din ce în ce mai numeros, al celor care muncesc în agricultura românească. Am acceptat propunerea acestei echipe de profesioniști de a pune umărul la continuarea dezvoltării inteligente a agriculturii. Zootehnia este una dintre primele îndeletniciri care au dat stabilitate și siguranță comunităților rurale. Cred într-o zootehnie inteligentă care să redevină cu adevărat un nucleu de progres în agricultură, mai ales în aceste timpuri mult prea marcate de dezbinare și dispreț”, a spus Radu Antohe.

    Radu Antohe este medic veterinar și doctorand al Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Economia Agroalimentară și a Mediului. Este lector universitar la aceeași facultate. A fost consilier de specialitate al premierilor Sorin Grindeanu și Viorica Dăncilă. Este expert în politici agricole și tehnologii în zootehnie. A activat, inclusiv cu funcții de conducere, într-un număr impresionant de structuri publice și private din zona agriculturii, industriei alimentare și dezvoltării rurale.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii români au cerut la Bruxelles un preț de intervenție de minim 200 euro pe tona de grâu Fermierul care reușește să producă legume în solar 10 luni pe an Blocaj la APIA! Fermierii cer plata de urgență a subvențiilor ANT și ecoschema PD-04!

    Ultimele știri

    Asigurarea culturilor – un pas necesar pentru stabilitatea financiară a agricultorilor Fermierii se mobilizează pentru a-l ajuta pe Petre Țăroiu să-și recupereze combina luată de bancă Cod galben de vânt în 15 județe. Rafalele pot atinge 90 km/h