• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Oros: În prezent nu se înregistrează suprafețe de culturi afectate de secetă pedologică!

    Roxana Dobre -

    Ce producții așteaptă fermierii la culturile de primăvară, porumb și floarea-soarelui. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a prezentat miercuri, 25 august, în cadrul unei conferințe de presă, primele estimări realizate la aceste culturi. Mai mult, șeful de la agricultură a precizat că în prezent nu au fost înregistrate nicăieri, în vreo zonă agricolă, fenomene de secetă pedologică.

    ”(…) Estimările pentru culturile din toamnă (este vorba de fapt despre culturile de primăvară – n.r). Pentru că dacă în primăvară am avut un regim al precipitațiilor crescut, uneori s-au înregistrat chiar și inundații, care au afectat într-o oarecare măsură culturile dar cifrele totale sigur arată foarte bine, estimările la culturile de toamnă (de primăvară – n.r.) și în principal la porumb și floarea-soarelui sunt de asemenea bune. Avem la porumb 13,7 milioane tone. Sunt și unele deficite de apă în sol pe unele suprafețe agricole în Banat, Maramureș, Crișana, Oltenia și Dobrogea. Dar în rest prezintă valori satisfăcătoare. În prezent nu se înregistrează suprafețe de culturi afectate de fenomene asociate fenomenului meteorologic de secetă pedologică. Nu avem înregistrat încă nicăieri oficial asemenea fenomen. La floarea-soarelui iarăși o producție bună estimată la 3,2 milioane tone. Sigur sunt județe unde recoltatul a început dar mai este încă mult până la finalizarea campaniei”, a precizat ministrul.

    Acesta a completat că la MADR nu a fost înregistrat niciun proces verbal, sau sesizare trimisă de instituții subordonate, legat de secetă. ”Pentru secetă tocmai v-am spus că pentru secetă nu a fost înregistrat anul acesta, am spus în slide. Tocmai pentru a răspunde la întrebare – știam că va fi această întrebare – nu  este înregistrat la noi la minister nici un proces verbal privind pierderi de producție cauzate de secetă. Deci, pentru fenomenul de secetă, schemele de plăți sau plata – dacă sunt bani alocați, o va face Ministerul Agriculturii. Pentru celelalte fenomene meteorologice – se derulează prin Ministerul Mediului – când discutăm de inundații sau alte fenomene meteorologice extreme. Echipele de constatare sunt conduse la nivel de prefectură –unde sunt și cei de la Direcții Agricole, cei de la Mediu, cei de la Ministerul de Interne – se fac procese verbale, la fel cum s-a făcut și anul trecut, doar că cele legate de seceta pedologică s-au centralizat și au venit la noi la minister și le-am bugetat noi anul trecut  –am dat 930 de milioane de lei pentru seceta pedologică, celelalte fenomene meteorologice sunt gestionate de alte ministere”, a punctat Oros.

    Într-o declarație pentru Agerpres, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros a arătat că la floarea-soarelui producția medie pe hectar este de 2,573 kg, fiind al doilea an cu producţie ridicată de la aderarea României la Uniunea Europeană, în condiţiile în care în anul 2019 s-au obţinut 3,5 milioane de tone.

    Anul trecut, producţia totală de floarea-soarelui s-a ridicat la numai 2,2 milioane de tone, fiind mult diminuată din cauza secetei, iar media consemnată a ajuns la 1,883 kg/ha.

    Ce suprafețe s-au recolat la floarea-soarelui

    Potrivit specialiştilor MADR, la această dată cultura de floarea-soarelui parcurge fazele de maturitate. Pe suprafeţele unde semănatul a fost efectuat în epoca optimă, respectiv în zona de sud a ţării, a început deja recoltarea. Astfel, în judeţul Olt s-a recoltat o suprafaţă de 10.500 hectare, în judeţul Teleorman 8.600 hectare, iar în Dolj 1.400 hectare.

    Ministrul Agriculturii a precizat că, în ceea ce priveşte cultura porumbului, din primele estimări realizate, producţia totală de porumb boabe în anul 2021 va ajunge la 13,87 milioane de tone, în condiţiile în care anul trecut au fost obţinute 10,15 milioane de tone. Media la nivel naţional este la această dată de 5.393 g/ha. ”Am raportat în anul 2019 o producţie de 17 milioane de tone, iar în 2018 de 18,66 milioane de tone de porumb boabe, dar ştim că în acei ani a fost şi o reacţie a Comisiei Europene pe aceste cifre pentru că le-au dat peste cap toate estimările”, a mai spus Oros.

    Potrivit prognozei agrometeorologice pentru perioada 24-30 august 2021, întocmită de către Administraţia Naţională de Meteorologie, aprovizionarea cu apă a solului în cultura porumbului, pe adâncimea 0-100 cm, prezintă valori satisfăcătoare spre optim în cea mai mare parte a Munteniei, Moldovei şi Transilvaniei, local în centrul şi estul Dobrogei, izolat în estul Olteniei şi vestul Crişanei, însă se pot înregistra însă deficite de umiditate în sol pe suprafeţe agricole extinse din Banat, Maramureş, Crişana, Oltenia şi Dobrogea, local şi izolat pe zone agricole din sud-estul Munteniei, sudul Moldovei şi centrul Transilvaniei.

    În prezent, pentru aceste două culturi – porumb şi floarea-soarelui – nu se înregistrează suprafeţe afectate de secetă pedologică, în urma centralizării la nivelul Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MADR a informaţiilor cuprinse în Rapoartele sinteză întocmite şi transmise de către Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă pe baza proceselor – verbale de constatare şi evaluare a pagubelor, transmis reprezentanţii Ministerului Agriculturii.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului