• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Para lui Niță – soiul de pere care se păstrează bine peste iarnă

    agrointeligenta.ro -

    Para lui Niță este un soi de pere apreciat pentru că se păstrează foarte bine peste iarnă, ținut în beci. Fructele sunt dulci, aromate și suculente, iar coacerea lor se face în luna octombrie, cam până la jumătatea lunii în condițiile unui an normal.

    Avantajele soiului Para lui Niță

    Para lui Niță este un soi de pere despre care mulți pomicultori spun că nu ar trebui să lipsească dintr-o livadă de familie.
    Marele avantaj al acestor soiuri de pere de iarnă, este faptul că pot fi păstrate la beci sau în depozite speciale, prelungind sezonul consumului de fructe proaspete până în primăvară. În plus, pomii din acest soi sunt foarte rezistenți la condițiile de vreme, la boli și dăunători.

    Cum arată perele din soiul Para lui Niță

    Soiul Para lui Niță este caracterizat prin pomi de vigoare mare, cu fructe deosebit de mari și cu formă de pară conică. Pulpa este tare, dulce, aromată și suculentă. Soiul este caracterizat și de o rezistență foarte bună la condițiile climatice, cât și la agenții patogeni și la dăunători.

    Când se coc perele din soiul Para lui Niță

    Perele din acest soi se coc în perioada 5-15 octombrie, iar când sunt recoltate sunt încă tari, așa că se pun la păstrare. ”La această dată nu sunt proprii pentru consum. Fiind o pară de iarnă, o voi păstra la beci și voi începe degustarea în preajma sărbătorilor de iarnă. Nu am recoltat tot rodul, acesta va fi luat eșalonat”, a spus despre perele din soiul Para lui Niță pomicultorul Pedros Dav, în grupul Pomi fructiferi între Hobby și Artă de pe Facebook.

    Cum se păstrează perele din soiul Para lui Niță

    Fructele din soiul Para lui Niță sunt foarte rezistente la păstrare și se țin chiar și până în luna februarie dacă sunt ținute în pivniță sau în magazii răcoroase, ceea ce permite prelungirea perioadei de consum în stare proaspătă a fructelor din specia păr, fără condiții speciale de păstrare.

    Perele din acest soi se scot din beci cu câteva zile înainte de consum, perioadă în care vor fi păstrate la temperatura camerei, iar după această perioadă vor deveni zemoase, aromate, cu pulpă cremoasă.


    Te-ar mai putea interesa

    Îngrășăminte naturale pentru fertilizarea răsadurilor – 7 rețete simple Plantare bujori. Când și cum se plantează bujorii Când se seamănă semințele de roșii

    Ultimele știri

    Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE