• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Europarlamentarul Dan Motreanu solicită CE finanțarea fermierilor pentru îmbunătățirea calității vieții animalelor

    Angelica Lefter -

    Fermierii au nevoie de stimulente financiare suplimentare care să se regăsească în noua Politică Agricolă Comună (PAC), pentru investiții în calitatea vieții animalelor, astfel încât să facă față directivelor îmbunătățite și cerințelor de la nivelul Uniunii Europene.

    Este opinia europarlamentarului român Dan Motreanu, care a menționat într-un mesaj făcut public pe pagina sa de Facebook, că au avut loc discuții în Parlamentul European legate de punerea în aplicare a legislației UE privind calitatea vieții animalelor de fermă. Mai mult, eurodeputatul arată că a votat în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare rurală (AGRI) a Parlamentului European un proiect de raport prin care invită Comisia să îmbunătățească aceste directive.

    ”Directivele europene privind găinile ouătoare, porcinele și vițeii au permis introducerea de schimbări pozitive structurale în ceea ce privește modul de creștere a animalelor. În același timp, directiva generală și directiva privind puii de carne au avut un impact redus asupra calității vieții animalelor de fermă. Proiectul de raport pe care l-am votat astăzi în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) a Parlamentului European invită Comisia să îmbunătățească aceste directive. Nu dorim o reglementare mai strictă, ci obiective și indicatori mai clari. Va rămâne astfel mai puțină marjă de interpretare, iar directivele vor putea fi implementate uniform în toate statele membre”, a explicat Dan Motreanu.

    Oficialul european a adăugat că a pledat pentru un cadru comunitar privind etichetarea voluntară a calității vieții animalelor, realist din punct de vedere tehnic. Cu toate acestea, Dan Motreanu a subliniat că noile măsuri, chiar voluntare, trebuie însoțite de stimulente financiare.

    ”Am invitat Comisia să propună un cadru comunitar pentru etichetarea voluntară a calității vieții animalelor, realist din punct de vedere tehnic. În prezent, sistemele de etichetare legate de calitatea vieții animalelor diferă de la țară la țară, sunt toate voluntare și includ aspecte precum trasabilitatea, sustenabilitatea și sănătatea. Măsurile noi, chiar voluntare, trebuie însoțite însă de stimulente financiare suplimentare din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC). Investițiile în îmbunătățirea calității vieții animalelor duc la costuri de producție mai ridicate pentru fermieri. De aceea, sprijinul financiar sau profitul economic de pe piață sunt esențiale pentru a permite crescătorilor să investească în îmbunătățirea calității vieții animalelor”, a notat eurodeputatul Dan Motreanu.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Când se plantează roșiile în grădină – calendar Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA