• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Liderii PNL-PSD care negociază Programul de guvernare pe Agricultură

    agrointeligenta.ro -

    Echipele de negociere pentru capitolul Agricultură din viitorul program de guvernare. Atât PNL, cât şi PSD şi-au anunțat specialiștii care vor lua parte la discuția crucială privind politicile agricole naționale și viitoarea direcție a agriculturii românești în următorii ani.

    Începând de mâine, miercuri – 10 noiembrie, PSD și PNL demarează discuțiile privind programul de guvernare. Între primele capitole se află și Agricultura și Mediul, unde ambele partide vor fi reprezentate de nume grele pe scena agriculturii românești.

    Pentru negocierea și elaborarea capitolului Agricultură din noul program de guvernare vor face parte, din partea PNL: George Stângă, Daniel Constantin, Mircea Fechet, iar PSD va fi reprezentat de Paul Stănescu, Adrian Chesnoiu, Daniel Botănoiu, Petre Daea și de Gabriela Firea. De precizat că aceleași echipe au fost desemnate și pentru capitolul Mediu.

    Daniel Botănoiu

    Iată calendarul negocierilor PNL-PSD și echipa PSD care va creiona programul de guvernare:

    Miercuri, 10 noiembrie 2021
    Ora 10.00 – Discuții pe capitolul Economie-Finanțe: Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu, Gabriela Firea, Cristian Socol, Adrian Câciu.
    Ora 12.00 – Discuții pe capitolul Justiție: Robert Cazanciuc, Titus Corlățean, Maya Teodoroiu.
    Ora 14.00 – Discuții pe capitolele Apărare, Interne, Externe: Vasile Dîncu, Mihai Weber, Titus Corlățean.
    Ora 15.00 – Discuții pe capitolele Dezvoltare, Transporturi, Fonduri europene: Vasile Dîncu, Mihai Weber și Paul Stănescu.
    Ora 16.00 – Discuții pe capitolele Agricultură și Mediu: Paul Stănescu, Adrian Chesnoiu, Daniel Botănoiu, Petre Daea, Gabriela Firea.
    Ora 17.00 – Discuții pe capitolul Energie: Daniel Zamfir și Radu Popa.

    Discuțiile vor continua joi, 11 noiembrie, și în zilele următoare, cu capitolele Muncă, Sănătate, Educație.

    Reprezentanții PNL care negociază cu PSD programul de guvernare:
    Economie și Finanțe: Virgil Popescu
    Justiție: Alin Tișe, Alina Gorghiu, Iulia Scântei
    Apărare, Interne, Externe: Nicolae Ciucă, Robert Sighiartău, Rareș Bogdan
    Dezvoltare, Transporturi, Fonduri europene: Alin Nica, Gheorghe Falcă
    Agricultură, Mediu: George Stângă, Daniel Constantin, Mircea Fechet
    Energie: Virgil Popescu
    Administrație Publică: Florin Roman
    Muncă: Raluca Turcan și Daniela Câmpeanu
    Sănătate: Cristi Bușoi, Nelu Tătaru
    Cultură- Alex Muraru , Bogdan Gheorghiu
    Educație: Sorin Câmpeanu, Monica Anisie
    Digitalizare: Pavel Popescu, Robert Sighiartău


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”