• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA astăzi: Banii virați în conturile crescătorilor de ovine și caprine pentru plățile în avans!

    Roxana Dobre -

    Plata pentru crescătorii de ovine, în conturi până la 29 noiembrie. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Aagricultură (APIA) a anunțat că plata avansului pentru campania 2021 s-a încheiat iar pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor au fost autorizați la plată un număr de 14.646 fermieri, reprezentând un procent de 87 % din fermierii care au solicitat plata pentru schema de Sprijin Cuplat Zootehnic (SCZ).

    ”În ceea ce privește Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic precizăm faptul că au fost autorizați la plată un număr de 14.646 fermieri reprezentând un procent de 87 % din fermierii care au solicitat sprijin în Campania 2021, iar suma autorizată este în valoare de 45,20 milioane euro”, anunță APIA într-un comunicat remis luni, 29 noiembrie, pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    APIA a transmis și o situație pe județe a plăților în avans aferente schemei de Sprijin Cuplat Zootehnic (SCZ):

    Cuantumul stabilit pentru SCZ ovine, campania 2021, este de 17,24 de euro/cap de animal eligibil – echivalentul a 85,2949 lei/cap. În avans fermierii au primit 70 la sută din această sumă adică 59,7064 lei/cap de animal. Plata în conturi se efectuează la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro.

    Din 2 decembrie să demareze campania finală APIA care achită suma integrală pentru fermierii care nu au încasat bani deloc sau parțială pentru cei care au primit avans.


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat” Praful saharian, o problemă nouă în ferme. Cum sunt afectate culturile agricole