• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prețul rapiței MATIF a depășit 800 euro/tonă. Contextul recordului care a uimit pe toată lumea!

    Mircea Olteanu -

    Prețul rapiței MATIF 2022 a depășit pragul de 800 de euro/tonă. Oleaginoasa-vedetă a fost tranzacționată ieri, miercuri – 5 ianuarie, cu un preț record în contractul cu livrare în februarie: 806,50 euro pe tonă, cu 86,2 % mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.  Recordul de preț este unul absolut și nimic și nimeni nu ar fi crezut în urmă cu un an că acest nivel poate fi atins.

    Astăzi, 6 ianuarie, prețul rapiței MATIF a scăzut la 798,75 de euro pe tonă pentru cantitățile livrate în februarie.

    Rapița a început anul cu o creștere explozivă a prețurilor. În același timp, prețurile și-au continuat creșterea spectaculoasă din 2021. „După scăderea din ultima săptămână a anului, rapița și-a revenit semnificativ”, a explicat firma de analiză Agritel. Cu toate acestea, volatilitatea a fost ridicată în ultimele săptămâni.

    Noua recoltă s-a contractat cu 578,50 euro/tonă

    Marți, prețul rapiței la bursa futures MATIF a crescut din nou, cu 17 euro, ajungând la 788 de euro pe tonă pentru luna februarie. Noua recoltă pe anul 2022 a costat 574 de euro pe tonă, cu aproape 13 euro mai mult față de ziua precedentă.

    Astăzi, joi – 6 ianuarie, prețul pentru cantitățile livrate în august a ajuns la 578,50 de euro/tonă.

    La mijlocul lunii noiembrie, prețurile rapiței din Europa au depășit pentru prima dată pragul de 700 de euro, iar acum pragul de 800 de euro nu este departe. În ultimele opt săptămâni, prețul rapiței a crescut cu 90 de euro.

    Prețuri mari și la rapița canadiană

    De asemenea, prețurile pentru canola au continuat să crească în Canada și săptămâna această. Marți după-amiază, contractul forward din martie s-a tranzacționat pe piața futures din Winnipeg la 1.018 dolari canadieni pe tonă. Cotația pentru următoarea recoltă (noiembrie) a ajuns la 780 dolari canadieni. Prețurile pieței futures din Canada vor rămâne, de asemenea, la nivelul actual foarte ridicat până la noua recoltă din noiembrie 2022.

    La sfârșitul anului trecut, pe piața angro germană și în portul de import din Hamburg, prețul oferit a fost de 762 EUR pe tonă rapiță. Pe piața angro din Mannheim, ofertele pentru datele ulterioare din noul an s-au tranzacționat la un preț 794 de euro, iar la Mittelland Canalul de 790 de euro.

    La cel mai important hub comercial francez din Rouen, la începutul anului, prețul rapiței a fost de 775 de euro, adică cu cel puțin 17 euro mai mult decât la sfârșitul anului trecut.

    America de Sud, țițeiul și penuria determină prețurile

    Rapița europeană și-a reluat tendința ascendentă în această săptămână și se îndreaptă către noi niveluri record. Disponibilitatea rapiței pe piața europeană și cea internațională rămâne extrem de limitată. În același timp, cererea de la fabricile de ulei și de la marii importatori este ridicată.

    De asemenea, preturile uleiului de rapiță și a făinii de rapiță au crescut luna în decembrie, în condițiile înrăutățirii condițiilor climatice din America de Sud. Deficitul de apă din sudul Braziliei și Argentina reduce potențialul de producție al celor două țări. În plus, Malaezia s-a confruntat recent cu inundații masive, iar plantațiile de ulei de palmier de acolo au fost grav afectate. Din cauza lipsei forței de muncă din țară și reluării exporturilor, prețul uleiului de palmier a crescut brusc începând de la jumătatea lunii decembrie.

    Un alt factor de susținere îl reprezintă prețurile țițeiului, care au crescut recent, din nou, și au atins cel mai ridicat nivel din ultima lună și ceva. Evoluția ascendentă a prețului țițeiului generează creșterea întregului sector al biocombustibililor. Reuniunea lunară a Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol și a aliaților săi (OPEC+) a început marți, urmând ca la acest summit să se decidă dacă membrii organizației vor respecta sau nu programul lor de reducere treptată a limitelor de producție. Canola este utilizată pe scară largă pentru a produce biocombustibil și este strâns legată de piața țițeiului.

    Cu toate acestea, piața rămâne sensibilă la știrile despre efectele variante Omicron, care se răspândește extrem de rapid în întreaga lume.

    Stocuri la cele mai reduse niveluri din istorie – dar mai puține importuri

    Firma de consultanță Strategie Grains și-a redus estimarea privind recolta de rapiță în UE pe anul 2021, de la 17,03 milioane de tone, cât se estima inițial, la 16,97 milioane de tone. Prognoza pentru importurile de rapiță ale UE a fost, de asemenea, revizuită în jos, deoarece firma de consultanță presupune o disponibilitate globală scăzută și o creștere a gradului de procesare a rapiței în UE.

    „Scăderea ofertei duce, de asemenea, la o scădere suplimentară a stocurilor. Bilanțul de rapiță al UE este extrem de strâns în 2021/22. Stocurile UE se vor micșora la maximum 0,7 milioane de tone până la sfârșitul anului de comercializare, în iunie 2022”, susțin analiștii.

    Recolta de rapiță în Uniunea Europeană pe anul 2022 ar putea ajunge la 18 milioane de tone, estimează Strategie Grains, adică cu 6% mai mult decât recolta anterioară. Fermierii și-au extins suprafețele însămânțate datorită prețurilor ridicate la comercializarea rapiței, se arată într-un raport privind semințe oleaginoase realizat de Strategie Grains.

    Se estimează că o creșterea producției de rapiță pentru sezonul 2022/2023 se va înregistra în principal în țările de vest și de nord ale UE, care găzduiesc cei mai mari trei producători de rapiță din Blocul Comunitar – și anume Germania, Franța și Polonia, afirmă specialiștii din cadrul Strategie Grains. Cantitatea recoltată din țările central-europene ar putea fi limitată de suprafață mai mică însămânțată – cu excepția Cehiei și Slovaciei, unde producția ar putea să crească anul acesta.

    „Recolta sporită probabil va pune presiune asupra prețurilor rapiței”, consideră firma de consultanță. Cu toate acestea, din cauza echilibrului fragil pe piața rapiței din UE și din lume, Strategie Grains continuă să estimeze că prețurile vor atinge niveluri record în anul de comercializare 2021/22, urmând ca apoi să scadă treptat odată cu livrarea boabelor de soia din America de Sud pe piața mondială, la începutul anului 2022.


    Te-ar mai putea interesa

    Prețul grâului și porumbului de pe stoc și din noua recoltă în portul Constanța Drumurile intens circulate din Portul Constanța – astfaltate în următoarea perioadă China a suspendat achiziția de un milion de tone de grâu din Australia

    Ultimele știri

    Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE