• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Horia Constantinescu a fost numit din nou președinte al ANPC

    agrointeligenta.ro -

    Horia Constantinescu a revenit pe funcția de președinte al ANPC. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial.

    Horia Constantinescu a fost numit în funcția de Președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr.68/21.01.2022.

    Constantinescu a mai condus ANPC în perioada august 2019-noiembrie 2019. Horia Constantinescu a fost susținut la acea vreme de către PSD, partid din care a demisionat în februarie 2020. El a candidat la Primăria Constanței din partea PPUSL, partidul lui Dan Voiculescu, dar a pierdut în fața liberalului Vergil Chițac. Ulterior, Constantinescu s-a suspendat de la OPC Constanța pentru a face parte din echipa de la Primăria Constanța condusă de liberalul Chițac. A ocupat interimar postul de director al Direcției de Servicii Publice, dar apoi nu a reușit să treacă examenul pentru această funcție. A demisionat de la Primăria Constanța în septembrie 2021 pentru a se întoarce la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”