• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cultivarea căpșunilor cu folie: Costuri mai mari, dar scapi de grija buruienilor și a secetei

    agrointeligenta.ro -

    Fermele de căpșuni din România au trecut de câțiva ani la cultivarea căpșunilor cu folie de plastic, o găselniță care ușurează viața agricultorilor și chiar le poate indirect, mări profitul. Agrointeligența a aflat de la Alin Hotea, un cultivator de căpșuni din Halmeu, Satu Mare, care sunt avantajele, folosirii foliei, dar și care sunt riscurile la care sunt expuse plantele.

    Avantaje

    Protecție anti-buruieni

    Primul avantaj este acela că folia lasă doar stolonul de căpșune să se dezvolte, acesta fiind ”scos” la suprafața printr-un orificiu tăiat, în timp ce buruienile și alte ierburi, nu mai au loc și lumină să răsară. Fermierul scutește, astfel, banii pe care îi dă pe produse de erbicidat.

    Protecție anti-secetă

    Sistemul de folie este, musai, completat de un sistem de irigație prin picurare, având în vedere că în alt mod, apa nu ar avea cum să ajungă în solul plantației. Astfel, cultura este independentă de precipitații și are nevoie doar de soare ca să se dezvolte și fructele să se coacă. Mai mult, folia nu lasă apa să se evapore ușor din sol, iar stolonii au mereu umiditatea de care au nevoie.

    Recoltă timpurie

    Folia încălzită pe timpul zilei ajută stolonii să se dezvolte mai repede, așa că recoltarea fructelor în acest sistem se face cu cel puțin două săptămâni mai devreme decât la exploatațiile convenționale din câmp. Acest lucru ajută fermierul să aibă câștiguri mai mari, cunoscut fiind faptul că în prima perioadă în care fructele românești ajung în piețe, prețul lor este mai ridicat, scăzând drastic (cu peste 50%) în perioada de vârf, când piața e invadată.

    Fructele mai curate

    Căpșunile cultivate cu folie sunt protejate de a se murdări cu pământ, iar fermierul le va vinde mai repede, ele fiind mai arătoase și cu un aspect mai proaspăt. La fructele cultivate în câmp, când plouă, pământul ”sare” și acoperă căpșuna, fiind nevoie, uneori, chiar de spălarea anterioară vânzării.

    Dezavantaje

    Costuri mai mari

    Pentru un hectar cultivat cu căpșuni, costurile instalării sistemului cu folie este de circa 15000 de lei, la care se poate adăuga și folie care să acopere plantele și să grăbească coacerea – alți 5.000 de lei. În mare parte, folia nu poate fi refolosită anul următor.

    Stolonii ”se trec” mai repede

    Din cauza efectelor de accelerare cauzate de folie, stolonii au o durată de viață mai mică la astfel de exploatații decât la cele convenționale. Astfel, aceștia trebuie înlocuiți după 3 ani, cu un an mai devreme decât ar fi normal.


    Te-ar mai putea interesa

    Ofertă la tractorul Zetor Fronterra de 136 CP cu dotări premium și garanție: 65.500 de euro Fermierul Alexander Degianski a semănat floarea-soarelui și a intrat la porumb: ”Ne adaptăm în funcție de loc” Tractor făcut scrum în fermă. Paguba este totală

    Ultimele știri

    S-a publicat Ghidul pentru achiziția de utilaje agricole cu fonduri europene! Pericle Sălceanu – student bursier și om de bază în ferma de 3.000 de oi a familiei Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale