• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Viorica Dăncilă, PSD: ”Trebuie rezolvate problemele specifice agriculturii românești pentru a se crea un cadru de egalitate cu restul UE”

    agrointeligenta.ro -

    Membră a Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală în mandatul care acum se încheie, europarlamentarul Viorica Dăncilă apreciază că lupta reprezentanților României la Bruxelles nu trebuie să uite niciodată latura socială a acestui sector național, dar nici promovarea performanție și a competitivității la nivel european.

    Prezentantă la dezbaterea ”România merită o EUROagricultură performantă: Soluțiile și viziunea candidaților la Parlamentul European” organizată ieri de revista Agrointeligența la Palatul Parlamentului, Viorica Dăncilă a arătat că puterea europarlamentarilor și a Parlamentului European este una semnificativă și poate contribui la soluționarea problemelor sectorului agricol în contestul comunitar.

    ”Marea provocare rămâne găsirea unor soluții comune într-o agricultură atât de diversificată cum este cea de la nivel european. Sunt convinsă că în perioada următoare, România va primi mai mult sprijin de la Comisia pentru agricultură a PE. (…) Prin noua PAC s-a obținut, cred eu o agricultură mai echitabilă, mai verde, care sprijină deopotrivă micii fermieri, pe cei mijlocii și pe marii producători agricoli, deopotrivă. Sprijină și tinerii, un element foarte important”, a declarat europarlamentarul aflat pe un loc eligibil pe lista Alianței PSD-UNPR-PC.

    Potrivit europarlamentarului, egalitatea presupune și competitivitate. ”Este nevoie de colaborare pentru crearea de condiții egale de competitivitate. Organizațiile de producători vor avea o mai mare importanță în perioada următoare în acest sens. Trebuie rezolvate probleme specifice agriculturii românești pentru a se crea un cadru de egalitate cu celelalte țări membre. totodată, să vedem mereu latura socială a agriculturii – locurile de muncă și să nu neglijăm rolul femeilor în agricultură. Încă mai avem deficiențe de rezolvat la acest capitol și cred că ele se pot rezolva în perioada următoare”, a mai spsu Viorica Dăncilă.

    Europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă, candidată pentru un al doilea mandat în PE, este unul dintre eurodeputații militanți în favoarea sprijinirii agriculturii românești, în contextul unei Europe care investește în acest domeniu. Dăncilă a avut patru rapoarte din partea Parlamentului European. Unul a fost cel referitor la bugetul european pe 2014 pentru agricultură, unde a obținut ca pentru România și Bulgaria să nu fie aplicată diminuarea cu 5% a plăților directe, așa cum se aplică în cazul celorlalte state membre. Pentru acest mandat, Dăncilă și-a propus să obține un raport legislativ în cadrul Comisiei de agricultură și dezvoltare rurală.

    Iată care sunt prioritățile europarlamentarului Viorica Dăncilă pentru un nou mandat la Parlamentul European:

    – încurajarea creșterii competivităţii şi a performanţei agricole la nivel național și european;
    – crearea de noi locuri de muncă şi dezvoltarea economiei rurale;
    – sprijinirea femeilor și tinerilor care lucrează în agricultura românească prin implementarea de programe speciale în politicile europene;
    – încurajarea și sprijinirea măsurilor de eficienţă a exploatării resurselor naturale în procesul producției agro-alimentare;
    – încurajarea și sprijinirea inovării şi transferului de cunoştinţe agricole, care deși finanțată substanțial prin reforma Dacian Cioloș a PAC, va pune mari probleme celor mai mulți dintre producători;
    – încurajarea și sprijinirea marketingului și promovării produselor agricole;
    – susținerea preluării metodelor moderne de gestiune a fermelor;
    – sprijinirea producătorilor în vederea gestionării riscurilor în contextul schimbărilor climatice tot mai persistente și cu efecte tot mai păguboase pentru agricultură;
    – restaurarea, conservarea şi consolidarea ecosistemelor dependente de agricultură şi silvicultură;
    – menținerea biodiversității, a moștenirii culturale și peisajului rural;
    – sprijinirea strategiei de dezvoltare a agriculturii româneşti pe termen mediu şi lung prin intermediul politicilor existente la nivel european;
    – încurajarea stabilirii tinerilor în agricultură, inclusiv a celor cu pregătire superioară de specialitate;
    – stimularea dezvoltării economiilor non-agricole în zonele rurale pentru crearea de noi locuri de muncă și de noi oportunități pentru tineri;
    – încurajarea și sprijinirea creşterii producției zootehnice cu valoare adăugată mare și în special a produselor procesate, pentru a reduce treptat procentul de produse primare exportate, în beneficiul celor procesate;
    – sprijinirea dezvoltării sectorului bio de produse procesate și modificarea balanței de export în favoarea produselor procesate;
    – sprijinirea creșterii absorbției fondurilor agricole cu creșterea eficienței utilizării acestora;
    – sprijinirea surselor de finanţare şi cofinanţare în sectorul agricol de la nivel european;
    – susținerea demersurilor administrației romanesti pentru reducerea penalizărilor fondurilor agricole;
    – sprijinirea agricultorilor în contextul politicilor europene, a accesării fondurilor europene și urmărirea aspectelor fiscale şi legislative specifice agriculturii astfel încât agricultorii din România să fie mereu la curent cu acestea;
    – aducerea veniturilor agricultorilor aproape de cele ale agricultorilor din vechile state membre;
    – acces mai facil la creditare atât pentru înființarea culturilor (creșterea animalelor) dar și pentru investiții;
    – acces mai bun al agricultorilor români la piețe;
    – susținerea investițiilor în cercetare-inovare;
    – evitarea migrației populației rurale;
    – reînființarea școlilor cu profil agricol și a celor pe meserii mai ales în regiunile agricole;
    – protejarea resurselor naturale epuizabile: pământul și apa dulce;
    – creșterea încrederii consumatorilor în produsele agricole și agroalimentare românești.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA