• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prioritățile lui Liviu Harbuz: Modificarea ordinului 560, reintroducerea în sfera penală a falsificării produselor alimentare, implementarea TVA scăzut la legume-fructe, lapte și carne

    agrointeligenta.ro -

    Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă procesatorii autohtoni de carne este ordinul 560/2007 care introduce norme de calitate dar care îi afectează doar pe producătorii români, importurile fiind scutite de la respectarea acestui act normativ.

    O rețetă pentru cabanosul românesc, o alta pentru cel polonez

    ”Ideea ordinului a fost bună, încercam să stopăm în 2006 importurile de parizer unguresc care avea o calitate extrem de joasă. Numai că între timp am intrat în UE în 2007 și ordinul a ajuns să se aplice doar producătorilor români care vând pe piața internă, nicidecum importurilor. Este un dezavantaj competitiv major” a spus Sorin Minea, președintele Romalimenta.
    În prezent, instituția care se împotrivește cel mai tare față de reactualizarea acestui ordin este Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

    ”ANPC face un joc periculos. Să vă dau un exemplu. Potrivit ordinului cu pricina, cabanosul din producția internă trebuie dublu afumat. Însă cabanosul din Polonia, spre exemplu, nu trebuie să respecte aceste norme. Costurile de producție sunt cu 20% mai mici și aceasta se reflectă în preț. Este concurență neloială” a spus Ștefan Pădure, directorul executiv al Asociației Române a Cărnii.

    Ordinul 560 trebuie modificat, nu abrogat

    Deputatul Liviu Harbuz, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, susține rezolvarea acestei probleme și a dat asigurări că se va implica în mod direct.
    ”Consider că trebuie rezolvată situația, producătorii români sunt în mod cert dezavantajați. Calea legislativă este o soluție pentru această situație. Atenție, vorbim despre modificarea ordinului și nu despre abrogarea lui. Trebuie să avem o reglementare care să pună ordine în această piață, dar fără discriminări. În plus, mă voi implica în procesul legislativ pentru reintroducerea falsificării produselor alimentare în sfera penală, acum nu se mai face închisoare pentru aceasta ci se primește doar o amendă, conform noului Cod Penal. Este o scăpare ce trebuie urgent remediată. Este un pericol atât pentru consumatori cât și pentru producătorii români consacrați.” a spus Liviu Harbuz, în cadrul Conferinței Meat&Milk desfășurată la Sibiu, și unde a răspuns mai multor întrebări adresate de către cei importanți oameni din industria alimentară.

    Sprijin pentru fermieri și procesatori

    În ceea ce privește continuarea procesului de reducere a TVA la alimente, deputatul Liviu Harbuz a precizat că în prezent există un proiect de act normativ pentru reducerea acestei taxe pentru legume-fructe și lapte de la 24% la 5%, iar imediat după ce modificarea va fi legiferată va urma la rând carnea și produsele din carne. ”Cred că aceasta este ordinea firească. De altfel, și premierul Victor Ponta, și vicepremierul Daniel Constantin au vorbit de această succesiune de produse și eu, din Parlament și din Comisia de Agricultură, alături de colegii mei, vom sprijini acest proces. Vreau să văd fermieri și procesatori care se pot desfășura pe piață fără o presiune atât de mare din partea evazioniștilor și falsificatorilor. Este un obiectiv personal pe care îl voi urmări consecvent și cu eficiență” a adăugat Liviu Harbuz.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului