• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Propunere la MADR: Ajutor de minimis pentru achiziția a 45.000-50.000 de juninci

    Angelica Lefter -

    Sectorul laptelui românesc este în plin declin, iar cantitățile colectate de la fermieri sunt tot mai scăzute. O criză a laptelui românesc poate fi evitată dacă Ministerul Agriculturii ia o măsură urgentă menită a ”împrospăta” și spori efectivul de vaci de lapte.

    România are nevoie de două strategii, una pe termen scurt și una pe termen mediu pentru a salva sectorul creșterii de vaci de lapte, consideră Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL). Invitat miercuri, 15 iunie, în cadrul emisiunii AgroStrategia, coproducție Agrointeligența și TVR, difuzată de luni până joi, pe TVR1, de la ora 10:00, liderul APRIL a arătat că fermierii români au nevoie de sprijin pentru a putea salva sectorul creșterii vacilor de lapte.

    ”Există un deficit, de aceea am și vorbit cu domnul prim-ministru și cu domnul ministru al Agriculturii. Avem nevoie, eu asta am spus public, de 45.000 -50.000 de juninci care să-mi intre în țară într-un an jumate, maxim doi, pe ajutor de minimis. De ce juninci? Că ele sunt gestante luna a 6-a a 7-a, să-mi fete rapid. Măsura ar fi complementară la strategie, după prima fătare intră în lapte. Deci noi avem nevoie de două strategii: una pe termen scur și a doua pe termen mediu, să susținem sectorul de vacă lapte, dezvoltarea fermelor dar și un ajutor de minimis ca să vină în sprijinul fermierului”, a explicat președintele APRIL.

    Fermierii de vaci și procesatorii de lapte decapitalizați pot fi susținuți printr-un ajutor de minimis

    În cadrul emisiunii AgroStrategia de la TVR1, Dorin Cojocaru a mai punctat că, totuși, acestea sunt strategii diferite, iar atât fermierii cât și procesatorii sunt decapitalizați, iar în sprijinul lor ar putea veni chiar statul.

    ”Oamenii acum sunt decapitalizați, fermierii de vaci și procesatorii de lapte sunt decapitalizați. Ca și societatea, nu mai au bani, nu mai au putere de cumpărare. Și atunci eu pot să spun ”ajutor de minimis”. Câte vaci ai? 20! Uite, statul te mai ajută să mai iei 10! Câte ai? 50! Statul te mai ajută să iei 50. Deci nu dau cuiva care nu a avut vaci niciodată. Sau: câte ai? 100! Statul te ajută cu încă 100. De ce? Că tu ai deja infrastructura pregătită, ai specialiști, ai medic veterinar, ai bază furajeră. Nu risipesc banii. De la 20… e părerea mea că la 20 de vaci, ușor-ușor devii fermier. Așa dacă ai 2-3 vaci, ai mai mult pentru autoconsum”, a menționat Dorin Cojocaru.

    Președintele APRIL: Ferma de familie este rentabilă dacă deține peste 50-100 de vaci

    Președintele APRIL a mai susținut că ferma de familie trebuie să se numească aceea care asigură traiul decent al familiei și care are întrunește un număr de câteva zeci de vaci de lapte, dar să profite la maxim de ceea ce oferă animalele, putând chiar să pună bazele unei crescătorii conexe din altă specie.

    ”Hai să spunem ferma de familie. Adică dacă tu vrei să fii fermier să trăiești numai din afacerea asta, eu cred că de la 50-100 de vaci în sus pentru că nu ar fi rentabil. Nu-ți generează un venit suficient de mare. Bine că tu mai poți să vinzi viței, bălegar, producția anexă să spun așa sau semi-producție. Da, dar să nu faci numai vacă. Poți să mai faci și altceva. De exemplu, dacă tu ai o mică afacere, ai o fermă de 20 de vaci de lapte și faci la capătul grajdului și o lăptărie, cu telemea, îți rămâne zerul, nu? Pe acela poți să-l folosești în creșterea porcilor. Sau poți să ai și niște oi. Deci trebuie să nu mergi doar pe o anumită specie pentru că trebuie să găsești specii complementare, nu antagonice”, și-a încheiat exemplificarea Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).

    Urmăriți emisiunea AgroStrategia de pe TVR 1 care l-a avut ca invitat pe Dorin Cojocaru, președintele APRIL


    Te-ar mai putea interesa

    Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier A primit o amendă 1.200 de lei pentru că porcul din ogradă nu era crotaliat

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte