• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Demisia lui Adrian Chesnoiu – publicată în Monitorul Oficial. Cine îi ia locul la Ministerul Agriculturii

    Roxana Dobre -

    Adrian Chesnoiu nu mai este oficial ministru al agriculturii după ce demisia înaintată de acesta a fost acceptată și a fost publicată în Monitorul Oficial.

    În Monitorul Oficial de luni – 27 iunie a fost publicat un decret semnat de președintele României, Klaus Iohannis, prin care se constată vacantarea unei funcții de membru al Guvernului și încetarea funcției de membru al Executivului pentru Adrian Chesnoiu, odată cu demisia acestuia. Prin alt decret este numit Sorin Grindeanu, ca ministru interimar al Agriculturii.

    Demisia ministrului agriculturii, Adrian Chesnoiu, a fost publicată luni în Monitorul Oficial și s-a declarat vacantarea postului pe care acesta l-a ocupat în ultima jumătate de an. Fostul ministrul a renunțat la funcție după ce a fost acuzat de Direcția Națională Anticorupție că ar fi aranjat un concurs dintr-o instituție subordonată ministerului.

    DNA a formulat o cerere de ridicare a imunității parlamentare a lui Adrian Chesnoiu, pentru a fi cercetat pentru abuz în serviciu în legătură cu organizarea unor concursuri de angajare în Ministerul Agriculturii, pe care l-a condus. Adrian Chesnoiu a anunțat în aceeași zi că își dă demisia din funcția de ministru și se „autosuspendă” din PSD, spunând în același timp că nu a săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție. El le-a cerut deputaților să voteze în favoarea ridicării imunității sale parlamentare, pentru a putea fi cercetat. Votul va avea loc mâine, marți – 28 iunie.

    Sorin Grindeanu va prelua interimar portofoliul agriculturii

    Ministerul Agriculturii va fi condus interimar de Sorin Grindeanu

    Sorin Grindeanu, actualul ministru al Transporturilor, va conduce ministerul agriculturii într-un interval interimar. În Monitorul Oficial de astăzi a apărut și decretul privind desemnarea acestuia.

    Sorin Grindeanu este membru al partidului din 1996, perioadă în care a ocupat mai multe funcţii în partid, însă a ajuns în echipa guvernamentală în timpul Guvernului Victor Ponta, când a ocupat, pentru aproape un an, funcţia de ministru al Comunicaţiilor, intrând ulterior în echipa lui Liviu Dragnea. Între 2008 şi 2016 a fost deputat, însă a demisionat după ce a devenit preşedinte al Consiliului Județean Timiş.

    Sorin Grindeanu s-a născut în data de 5 decembrie 1973, în Caransebeş, este căsătorit şi are doi copii. În anul 1992 a absolvit Liceul Traian Doda din Caransebeş, iar în anul 1997 a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

    Discuții privind numirea noului ministru al agriculturii

    Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că social-democrații au mai multe variante pentru înlocuirea lui Adrian Chesnoiu la ministerul Agriculturii iar unul dintre numele propuse de către ”anumiți colegi” este Petre Daea, fost ministru al Agriculturii.

    „Am avut discuţii telefonice şi ieri la sediu şi alaltăieri la sediu, cu colegii mei. Avem vreo cinci sau şase variante. Din cele cinci-şase variante, o să venim cât mai repede cu o propunere”, a spus Marcel Ciolacu într-o declaraţie acordată presei luni, 27 iunie, potrivit B1.ro.

    Liderul PSD a fost chestionat de către jurnaliști și dacă Petre Daea ar putea reveni la minister. „Este unul dintre numele propuse de către anumiţi colegi. Vom vedea”, s-a limitat să declare Ciolacu.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA