• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Verificări la Registrele Genealogice. Florinel Bîrcă, ANZ: Unele exploatații au fost eliminate de la plată!

    Roxana Dobre -

    Situațiile privind scandalul crotaliilor „în pungă” la ovine au ajuns și în atenția directorului general al Agenției Naționale pentru Zootehnie ”Prof.dr. G.K. Constantinescu” (ANZ), Florinel Bîrcă. Acesta a punctat că în prezent se fac cercetări și se așteaptă rezultatele verificărilor, iar o serie de controale au fost demarate la Registrele Genealogice (RG).

    ”În scurtul timp de când sunt reprezentant al Agenției, am fost informat și despre aceste probleme ale Agenției. Eu știu că există niște cercetări pe aceste cazuri. Oamenii Agenției din ce știu eu, nu sunt implicați și o să aștept rezultatele cercetărilor ca să vedem ce se întâmplă. Sigur, noi ne luăm măsurile de siguranță, adică vom verifica cu atenție și de când sunt aici să știți că am solicitat control managerial pe mai multe activități din cadrul ANZ, fiindcă la nivel central ești bombardat la un moment dat cu niște informații pe care nu știi dacă sunt chiar cele mai corecte. Și atunci am crezut de cuviință că e bine să am un control și am solicitat niște verificări”, a explicat Florinel Bîrcă în cadrul emisiunii AgroStrategia de pe TVR 1, o coproducție TVR și Agrointeligența.

    Verificări la Registrele Genealogice 

    Șeful de la ANZ a completat că agenția derulează verificări la Registrele Genealogice (RG) iar în unele cazuri au fost aplicate și penalizări. ”Nu e vorba de berbeci, e vorba de în Registrele Genealogice (RG). Se desfășoară (controale  – n.r), da! Am solicitat verificări la nivelul registrelor genealogice, la nivelul societăților de verificare a performanțelor productive la ovine, am și rezultate care s-au soldat chiar cu penalizări – cu eliminarea de la plată (a subvențiilor n.r) a unor exploatații, dar sunt și rezultate bune. Am indicii că la nivelul registrelor sunt persoane capabile și persoane care știu ce înseamnă, știu să conducă acel Registru Genealogic din rapoartele pe care le-am primit de la echipele de inspecție pe care le-am trimis în teritoriu”, a mai dezvăluit șeful ANZ, miercuri, 24 august.

    Acesta a mai spus că în prezent în România sunt înscrise în Registrele Genealogice (RG) 12 milioane de ovine, împărțite pe rase.

    ”Noi am dori – noi ca și agenție, ca evoluția numerică să se facă și cu animale cu productivitate mare, cu referințe genetice bune. Asta urmărim noi prin programele de ameliorare. Sunt 12 milioane, aproximativ 12 milioane de ovine în România, ele sunt împărțite pe rase. Agenția prin atribuțiile ei, conform Regulamentului 1012/2016 verifică – în primul rând autorizează, aprobă Registrele Genealogice, autorizează societățile de ameliorare care vor conduce Registrele Genealogice, autorizează părți terțe de verificare a performanțelor productive ale ovinelor – verificare a Controlului Oficial al Producțiilor (COP)-ului și verifică societățile de testare ale reproducătorilor. În această idee, în România sunt 20 de Registre Genealogice la ovine împărțite pe rase. Avem rezultate bune și zic eu, foarte bune în privința ovinelor. Datorită faptului ăstuia avem și creșterea asta a sectorul respectiv”, a mai subliniat directorul ANZ pentru sursa citată.

    AgroStrategia. Invitat: Florinel Bîrcă, Director General ANZ (24.08.2022)


    Te-ar mai putea interesa

    Prima fermă de lalele din România și-a deschis porțile pentru vizitatori Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA