• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Latifundiarii care fac profit pe terenurile statului. Cine este ”fruntașul” contractelor cu ADS în fiecare județ

    agrointeligenta.ro -

    Prețurile terenurilor agricole s-au dublat din 2008 încoace, iar nivelul lor continuă să crească. Acest aspect nu îi afectează însă pe latifundiarii care scot ”grosul” profitului din terenuri luate în arendă sau concesiune de la Agenția Domeniilor Statului. Din cele 328.000 de hectare pe care le administrează această autoritate, doar 15.700 mai sunt ”libere”, în timp ce pentru restul suprafețele s-au încheiat deja contracte.

    În fiecare județ, bătaia pentru terenurile de la ADS a fost acerbă, dar cei care au ieșit câștigători au toate motivele să stea acum liniștiți. Arenda pe care o dau statului e sub nivelul pieței, iar contractele îi asigură că exploatarea va dura la nesfârșit (în cazul arendei, aceasta se încheie doar dacă ADS decide să concesioneze sau să vândă acel teren) sau măcar pe parcursul a câtorva zeci de ani – la concesiune.

    Potrivit datelor ADS obținute de Economica.net, cei care sunt fruntași la ei în județ la terenurile luate de la stat sunt în același timp și nume mari în agricultură.

    Brăila. SC Agricost SRL – 57.720 de hectare. Constantin Duluţe, acţionarul Agricost SRL, rămâne numele de care se leagă cea mai mare exploataţie de teren arabil din România. Un apropiat al lui Culiţă Tărâţă, acesta a concesionat, în august 2012, terenul de 57.720 de hectare din Insula Mare a Brăilei pe care l-a administrat iniţial TCE 3 Brazi, firma lui Tărâţă.

    Ialomița. Intercereal SA – 10.457 de hectare. Societatea îi aparține lui Ioan Niculae.

    Giurgiu. SC Maria Trading – 8.535 de hectare. Afacerea aflată pe numele Sarkis Sarkis şi Laoun Youssef, face parte din Holdingul Maria Grup, al cărui preşedinte este Jihad El-Khalil.

    Călărași. SC Agro Chirnogi SA – 9.414 de hectare. Compania face parte din același Holding Maria Grup și este administrată de Raji și Jihad Ibrahim El-Khalil.

    Olt. SC Agronova SRL – 7.313 de hectare. Administratorul societății este Alin Dida.

    Galați. SC Agrogal SA -5.725 de hectare. Potrivit unor informații mai vechi, când compania a solicitat un credit de 3,7 milioane de euro pentru a-și desfășura activitatea, soictatea este controlată de o persoană fizică, Giovanni Glandi – cetățean român născut în Italia -, cu o participatie de 93,31%, alt acționar fiind SIF Moldova, cu o deținere de 6,67%.

    Sibiu. SC Carmolimp – 2675 de hectare. Terenurile luate de la ADS în județul Sibiu completează afacerea familiei Șoneriu din județul Brașov, acolo unde aceasta deține cea mai mare fermă de vaci din România.

    Pentru a vedea cine controlează cel mai mult pământ de la stat în fiecare județ, click AICI.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd