• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii din Olanda a demisionat ca urmare a protestelor fermierilor

    agrointeligenta.ro -

    Ca urmare a protestelor agricole masive, ministrul Agriculturii din Olanda a demisionat.

    La o conferință de presă susținută luni seară, ministrul olandez al Agriculturii Henk Staghouwer și-a anunțat demisia, relatează cotidianul olandez Dutch News. Anterior, ministrul și-a anunțat decizia pe rețelele de socializare.

    „Am ajuns la concluzia că în prezent nu sunt persoana potrivită pentru a conduce ministerul în calitate de ministru, și pentru a îndeplini principalele sarcini cu care se confruntă agricultura, horticultura și pescuitul. Din acest motiv, demisionez din funcția de ministru al Agriculturii”, a anunțat Henk Staghouwer pe Twitter, conform Farmer.pl.

    Potrivit presei olandeze, Staghouwer a preluat funcția de ministru al Agriculturii în urmă cu doar 9 luni. La acea vreme, el a susținut că este capabil să facă față provocărilor enorme pentru agricultură și pescuit, reprezentate de planurile guvernamentale de reducere a emisiilor de nitrați.

    Un plan fără soluții

    Cu toate acestea, primele acțiuni ale ministrului au fost un eșec. În fața nemulțumirilor fermierilor, acesta urma să prezinte un plan detaliat de „salvare” a sectorului lactatelor. Un document de 49 de pagini a fost prezentat în iunie anul acesta, însă nu conținea soluții specifice cu privire la perspectivele industriei și funcționarea fermelor de lapte în viitor. Chiar și colegii de coaliție au criticat raportul care ulterior a fost respins în parlament. Staghouwer urma să prezinte un plan mai concret în septembrie, dar se pare că a abandonat acest proiect.

    Henk Staghouwer este primul ministru din biroul premierului olandez Mark Rutte care a demisionat. Premierul i-a mulțumit lui Staghouwer pentru munca depusă în favoarea agriculturii și a informat că predecesorul său, Carola Schouten, acum ministru pentru combaterea sărăciei, va prelua interimar atribuțiile șefului ministerului. În cele din urmă, această funcție va reveni unui membru din partidul ministrului în funcție. Ocuparea postului, însă, nu va fi ușoară – sugerează Dutch News – pentru că în prezent agricultura nu este chiar sectorul pe care să vrei să îl păstorești.

    Cotidianul olandez scrie că ministrul demisionar a fost constant ignorat și marginalizat în cadrul Executivului. Premierul ar fi cerut ca fiecare dintre deciziile sale să fie „verificată”. Între timp, subordonații ministerului au fost reticenți să coopereze cu el, deoarece majoritatea planurilor guvernamentale privind emisiile de azot erau considerate de prea mare anvergură. Lipsa de încredere de care s-a ”bucurat” Staghouwer în guvern a fost evidențiată și de faptul că premierul l-a exclus din discuțiile cu fermierii protestatari și i-a încredințat această sarcină lui Johan Remkes.

    Este de remarcat faptul că Staghouwer și-a anunțat decizia la câteva ore după întoarcerea de la Bruxelles, unde – în numele guvernului – a acceptat să pună capăt scutirii Olandei de limitele UE privind fertilizarea cu gunoi de grajd și nămol, începând din 2026.

    Guvernul olandez a anunțat că va reduce emisiile de azot cu o medie de 50%, iar pentru zonele sensibile cu 70% până în 2030. Se estimează că aproximativ o treime dintre crescători vor trebui să abandoneze fermele din cauza acestor planuri. Deciziile guvernului au stârnit proteste masive din partea fermierilor. Discuțiile dintre guvern și fermieri nu au mai avansat în ultima perioadă.


    Te-ar mai putea interesa

    Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier A primit o amendă 1.200 de lei pentru că porcul din ogradă nu era crotaliat

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte