• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii români vând cel mai ieftin lapte din UE, iar preţul continuă să scadă

    agrointeligenta.ro -

    Cât plătiţi pe lapte în Europa?

    După lituanieni, fermierii români primesc cel mai mic preţ pentru lapte din Europa, iar preţul continuă să scadă. Potrivit datelor Eurostat, în luna mai, preţul mediu al laptelui materie primă la nivelul UE, a fost de 31,3 eurocenţi/litru, în scădere comparativ cu luna similară din 2011 când nivelul era de 33 eurocenţi/litru. România se află la coada clasamentului cu o medie de 25,5 eurocenţi/litru (1,1 – 1,2 lei), în uşoară scădere faţă de 2011.

    Cel mai mare preţ pe lapte la nivel european, respectiv 52,1 eurocenţi/litru este primit de fermierii din Cipru. Preţuri bune obţin şi crescătorii de vaci din Grecia – 44,7 eurocenţi/litru sau din Malta – 44,4 eurocenţi/litru. Preţurile sunt mai mici faţă de 2011 şi în ţările care deţin cele mai mari efective de vaci din Europa. Astfel, în Germania, litrul de lapte este achiziţionat de procesatori cu 30,9 eurocenţi/litru, în Franţa cu – 29,5 eurocenţi/litru, în Polonia cu 27,5 eurocenţi/litru, în Olanda cu 32,8 eurocenţi/litru, iar în Marea Britanie cu 32,6 eurocenţi/litru.

    Preţul de achiziţie al laptelui în România constituie un subiect de dispută între fermieri şi procesatori nu doar acum, ci de câţiva ani. Dorin Cojocaru, directorul general al Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), susţine că datele Eurostat, care au la bază informaţii furnizate de Ministerul Agriculturii, nu sunt “concludente”, iar preţul plătit fermierilor este preţul pieţei, că doar nimeni nu face pe “Crucea Roşie”.

    “Ori procesatorii români au o productivitate scăzută, ori nivelul de susţinere a fermierilor din partea Ministerului Agriculturii este foarte scăzut”, spune şi Gheorghe Petrişor, un fost director până în urmă cu câteva luni al departamentului de achiziţii lapte în cadrul unei multinaţionale prezente pe piaţa locală.

    Cât priveşte oficialii de la Agricultură, aceştia spun că datele ministerului sunt cât se poate de reale, fiind vorba de preţuri de producător, fără TVA, colectate de la primul “cumpărător”.

    În tabăra fermierilor, spiritele sunt destul de aprinse. Crescătorii susţin că se menţin cu greu pe linia de plutire, mai ales că furajele s-au scumpit foarte mult din cauza secetei.

    “Preţul la lapte este mai mic decât acum acum trei ani, chiar dacă preţul la furaje s-a dublat”, susţine Gheorghe Dume, un fermier din Călăraşi, care deţine circa 400 de vaci de lapte în prezent.

    Afirmaţia lui este susţinută şi de Nicuşor Şerban, un fermier din localitatea Măriuţa, judeţul Călăraşi, care este şi preşedintele cooperativei Romlacta. Nicuşor spune că de vină pentru această situaţie sunt toţi cei implicaţi pe “filiera laptelui”, de la fermieri până la procesatori.

    Pentru a avea “o putere mai mare în negocierile cu procesatorii, dar şi pentru a optimiza costurile de producţie”, Nicuşor a înfiinţat alături de mai mulţi fermieri o cooperativă.

    Recent, fermierul francez Benoit Devie, care creşte vaci de şase ani în România, a spus că regretă investiţia, din cauza preţului mic plătit de un procesator – la rândul său francez.

    CHESTIONAR

    În România, un litru de lapte îmbuteliat costă 3-4 lei, adică 0,7-0,9 euro. Deşi are informaţii foarte precise referitor la preţurile la poarta fermei, Eurostat nu colectează date despre cât plătesc cumpărătorii în magazine. Dumneavoastră cât daţi pe litrul de lapte în UE?


    Te-ar mai putea interesa

    Prețul grâului și porumbului de pe stoc și din noua recoltă în portul Constanța Drumurile intens circulate din Portul Constanța – astfaltate în următoarea perioadă China a suspendat achiziția de un milion de tone de grâu din Australia

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte