• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sfaturi iscusite pentru erbicidarea culturilor de cereale păioase

    agrointeligenta.ro -

    Pentru a avea o eficacitate ridicată în combaterea buruienilor din culturile de cereale păioase, trebuie ales foarte bine momentul optim de aplicare a erbicidelor, moment în care buruienile au sensibilitatea cea mai mare (între stadiul de “rozetă” și 2-3 frunze), cât și cel de toleranță maximă a culturii (între înfrățire și începerea formării primului nod diferențiat). O influență mare asupra eficacității erbicidelor o au temperatura și umiditatea (temperaturi medii de peste 8-10°C și umiditate suficientă).

    Această veriga tehnologică este recomandată atât pentru fermierii care practică agricultură în sistem clasic, cât și pentru cei care au optat pentru un sistem minim de lucrări ale solului. Deși principiile agriculturii conservative îi pot ajută pe fermieri să reducă presiunea de buruieni, nu se va renunța la utilizarea produselor de protecție a plantelor. Adoptarea sistemului no-till implică, de asemenea, modificări ale strategiilor pentru combaterea buruienilor.

    O prima etapă în strategia de combatere a buruienilor este erbicidarea în toamnă. În felul acesta sunt combătute și acele buruieni care răsar încă din toamnă și iernează în stadiul de rozetă, iar în primăvară, fiind în stadii avansate de creștere, de multe ori nu mai pot fi combătute, așa cum sunt: șopârliță, doritoarea, ventrilică (Veronica sp.), mușețelul (Matricaria sp.), părăluțe (Thlaspi arvense) etc.

    Pentru fermierii care au sărit peste această etapă, toată presiunea combaterii buruienilor a rămas în primăvară, unele speciile fiind deja întru-un stadiu foarte avansat de creștere, așa cum sunt șopârliță, doritoare, ventrilică (Veronica sp.), macul sălbatic (Papaver rhoeas), turița (Galium aparine) etc.

    Veronica hederifolia L este una dintre buruienile rezistente în cultura de păioase

    Care sunt buruienile problemă din culturile de cereale păioase?

    Buruienile care domină de regulă culturile de cereale păioase aparțin grupei dicotiledonate (buruieni cu frunză lată), cele mai multe germinând toamna. Nici buruienile monocotiledonate nu trebuie neglijate, mai ales în zonele din vestul țării, unde buruieni ca ovăzul sălbatic (Avena fatua), iarbă vântului (Apera-spica-venti), pirul târâtor (Agropyron repens), costreiul (Sorghum halepense) pot provoca pagube importante.

    Buruienile care domină de regulă culturile de cereale păioase aparțin grupei dicotiledonate (buruieni cu frunză lată)

    Aplicarea erbicidelor nu se face numai pentru combaterea buruienilor din cultura în curs, ci și pentru culturile care urmează în rotație. Prin urmare, alegerea corespunzătoare a erbicidelor, dar și a tehnicilor de aplicare și a calității tratamentelor pentru culturile de cereale păioase reprezintă o bună investiție pentru anii următori.

    Ce putem face?

    În funcție de spectrul de îmburuienare, densitatea acestora și stadiul de dezvoltare există mai multe strategii de combatere în primăvară:

    1. Buruieni sensibile la 2,4 D sau sărurile acestuia: muștarul sălbatic (Sinapis arvensis), traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris), loboda (Chenopodium album), pălămida (Cirsium arvense), ridichea sălbatică (Raphanum raphanistrum), părăluțe (Thlaspi arvense ), loboda (Atriplex sp.), susai moale (Sonchus oleraceus), albăstrița (Centaurea cyanus ) etc.

    Epoca optimă de aplicare a erbicidelor este de la începutul înfrățirii până la formarea primului internod, iar temperatura să fie de minim 10°C. Puteți aplica erbicide ca:

    2. Buruieni rezistente la 2,4 D sau sărurile acestuia: turița (Gallium aparine), mușetelul mirositor (Matricaria chamomila), mușetelul nemirositor (Matricaria inodora), neghina (Agrostema githago), măzărichea (Vicia sp.), macul sălbatic (Papaver rhoeas), romanița de câmp (Anthemis sp.), șopârlița, ventrilica, doritoare (Veronica sp.), spălăcioasa (Senecio vulgaris), rocoina (Stellaria media) etc.

    Epoca optimă de combatere a buruienilor din această categorie este faza de rozetă (5-7 frunze), când buruienile au creșterea activă, erbicidele fiind preluate și translocate în plantă mult mai rapid. Erbicidele recomandate sunt în special cele din clasa sulfonilureice, singure sau asociate, așa cum este:

    Recomandări pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene

    Pe lângă erbicide din clasa sulfonilureice, se mai pot utiliza erbicide și din alte clase chimice, cum este STARANE SUPER: 0,54 l/ha, la grâu, orz, ovăz, secară, triticale. Erbicidul se poate aplica până la faza de burduf, mai ales în condițiile unor reinfestări cu turiță sau volbură, când efectiv nu prea se mai poate aplica niciun erbicid, STARANE SUPER putându-se aplica fără restricții de fitotoxicitate la toate culturile de cereale păioase, inclusiv în loturile semincere.

    3. Buruieni monocotiledonate: ovăzul sălbatic (Avena fatua), iarba vântului (Apera-spica-venti), pirul târâtor (Agropyron repens), mohor (Setaria spp.), meișor (Digitaria spp.), mei (Panicum miliaceum), hirușor (Poa annua) etc. Erbicidele se aplică atât toamna, cât și primăvară, perioada de aplicare depinzând în primul rând de stadiul de dezvoltare al buruienilor, combaterea maximă fiind când buruienile au 2-4 frunze și până la sfârșitul înfrățirii buruienilor. Temperatura optimă de aplicare este între 8-25°C, dar tratamentele pot fi efectuate începând cu 5°C. Erbicidele antigramineice recomandate specifice pentru aceste buruieni și, în special, pentru cele problemă, așa cum sunt ovăzul sălbatic (Avena fatua) și iarba vântului (Apera-spica-venti) sunt:

    Erbicidele pentru buruienile monodicotiledonate se aplică atât toamna, cât și primăvară, perioada de aplicare depinzând în primul rând de stadiul de dezvoltare al acestora

    Deci nu uitați, imediat ce timpul vă permite, nu ezitați să intrați la erbicidat, aplicând erbicidul care se pretează cel mai bine la spectrul de buruieni existent în culturile de cereale păioase.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”