• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Termenul limită de depunere a ultimelor cereri de plată de către beneficiarii PNDR este 30 septembrie 2015

    Oana Timar -

    Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) reaminteşte beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală că termenul final pentru efectuarea plăţilor prin PNDR 2007 – 2013 este 31 decembrie 2015, iar pentru a se încadra în respectivul termen aceştia trebuie să depună documentele de plată până la data 30 septembrie 2015.

    Precizările au fost făcute printr-un comunicat al AFIR, precizându-se totodată faptul că termenul limită – 30 septembrie 2015 – pentru depunerea cererilor de plată de către beneficiarii PNDR este valabil atât pentru beneficiarii privaţi, cât şi pentru cei publici. Nicolae Popa, director general al AFIR: „Este foarte important de ştiut că până pe 30 septembrie 2015 toate investiţiile, indiferent de momentul contractării, trebuie finalizate, inclusiv cu proces verbal de punere în funcţiune. Pentru a ne putea încadra în termenul final pentru efectuarea plăţilor prin PNDR 2007 – 2013, respectiv 31 decembrie 2015, beneficiarii PNDR trebuie să depună documentele de plată până cel târziu 30 septembrie 2015, pentru a permite Agenţiei ca, în termenul de maximum 90 de zile, să poată efectuate toate verificările la plată, atât documentar, cât şi pe teren, şi, ulterior să deconteze toate cheltuielile eligibile”.

    Sursa: Ziarul Mara


    Te-ar mai putea interesa

    Plânsul viței de vie. De ce ”plânge” via primăvara Subvenții APIA: Terenurile tăiate de la plata pe suprafață începând cu acest an Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte