• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenţii pentru motorina folosită în agricultură în trimestrul IV: Cererile se depun la sediile APIA până pe 27 februarie

    agrointeligenta.ro -

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 27 februarie 2015 (inclusiv) se depun cererile de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul IV al anului 2014.

    Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, determinată potrivit prevederilor art. 218 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,7975 lei/litru.

    Beneficiarii ajutorului de stat achiziţionează cantităţile necesare de motorină şi solicită documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele acestora, în vederea efectuării lucrărilor mecanizate în agricultură în trimestrul IV al anului 2014, în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare.
    De asemenea menţionăm că beneficiarii nu trebuie să fie în în dificultate financiară, definite în sensul Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004, respectiv întreprinderi ce constituie subiectul procedurilor de faliment, reorganizare judiciară sau lichidare și să nu fi fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată, conform prevederilor legale în vigoare, precum şi ale art. 13 – 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsurile financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare.

    Cererile de plată cuprind informaţii cu privire la suprafeţele de teren, inclusiv pe structura de culturi şi/sau pe efectivele de animale/păsări/albine/viermi de mătase, pe care le exploatează solicitantul şi/sau pe lucrările de îmbunătăţiri funciare, pe care acesta le-a executat pe perioada de aplicare a schemei de ajutor de stat şi se depun însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină utilizate la lucrările mecanizate din agricultură aferente trimestrului IV al anului 2014 şi de documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele beneficiarilor pentru cantităţile de motorină achiziţionate.

    Plata ajutorului de stat sub formă de rambursare se efectuează până la data de 30 iunie 2015, în limita bugetului anual aprobat. Suma totală alocată schemei de ajutor de stat este de 162.673,75 mii lei.
    Cantitatea totală de motorină pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare este de 90.500,00 mii litri. Cantităţile maxime de motorină utilizată în agricultură în trimestrul IV al anului 2014, defalcate pe structura de culturi şi/sau pe efectivele de animale/păsări/albine/viermi de mătase şi/sau pe lucrările de îmbunătăţiri funciare, pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare, sunt prevăzute în anexa la HG nr. 1108 din 12 decembrie 2014.

    În cazul în care cantităţile de motorină pentru care se solicită plăţi în cadrul schemei de ajutor de stat depăşesc cantităţile prevăzute în anexă, cuantumul plăţilor se reduce proporţional.
    APIA elaborează procedurile specifice de implementare şi control, precum şi formularistica necesară aplicării schemei temporare de ajutor de stat aprobate prin OMADR nr. 83/2015.

    Nerespectarea de către solicitanţi a condiţiilor prevăzute prin prezenta schemă, precum şi a oricăror obligaţii asumate în vederea obţinerii finanţării, determină aplicarea măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat, potrivit prevederilor art. 13 – 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare.

    Se consideră ajutor necuvenit sumele încasate şi utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate, sumele încasate prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situaţii nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului sau cu încălcarea în orice mod a prevederilor legale. Sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat, potrivit prevederilor art. 13 – 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare.

    Pentru mai multe informaţii poate fi consultat ghidul solicitantului, postat pe site-ul instituţiei: www.apia.org.ro, la secţiunea „Măsuri specifice” – subsecţinea „Măsuri de sprijin finanţate de la bugetul de stat” sau accesând direct link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/ajutor-de-stat-pentru-motorina-utilizata-in-agricultura.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți subvenții APIA. Listă cu aproape 8.000 de fermieri care au banii în conturi Ministrul Barbu a anunțat subvențiile APIA care se achită la sfârșitul lunii mai Fermierii care vor avea săptămâna aceasta subvențiile APIA în conturi

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte