• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plafonul de un milion de euro nu le permite fermierilor să refacă sistemele de irigații pe bani europeni

    Gabriela Gimbășanu -

    La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avut loc ieri o consultare între responsabilii pentru elaborarea Ghidului solicitantului pentru Sumăsura 4.3 – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice.

    Întâlnirea de ieri nu a fost prima, dar se dorea a fi ultima înainte de lansarea oficială a Ghidului care va permite fermierilor/organizațiilor de udăroti să acceseze fonduri europene pentru refacerea infrastructurii secundare de irigații. Astfel, la discuțiile anterioare, așa cum Agrointeligența v-a informat, reprezentanții fermierilor au cerut cu insistență să li se permită, în cadrul acestei măsuri, să-și cumpere generatoare eoliene cu care să se alimenteze sistemele de irigații, scutind prețul curentului electric. Răspunsul a fost că se pot face investiții în energie neconvențională, însă a fost păstrat plafonul maximal de 1.000.000 de euro ce poate fi accesat prin această submădură face imposibilă acoperirea unei astfel de cheltuieli, ne-au spus agricultorii.

    Costul cu eolienele depășește plafonul

    “În cadrul întâlnirii am discutat o propunere referitoare la introducerea în program a generatoarelor eoliene, de obținere a energiei alternative, pentru a putea fi utilizate la stațiile de irigat. Pentru introducerea generatoarelor de tip eolian trebuiesc făcute niște studii pentru că lucrurile nu sunt așa de simple. Este nevoie de analize pentru că introducerea lor implică și modificarea plafonului alocat, întrucât costul unui astfel de generator este destul de ridicat. Trebuie suplimentat plafonul, pentru că dacă alegi să folosești energia eoliană nu îți ajunge suma de un milion pentru a reabilitarea stația și infrastructura subterană de irigații”, ne-a spus Marcel Cucu din LAPAR, reprezentant al fermierilor din Brăila și un susținător activ al folosiri generatoarelor eoliene ca sursă altenativă de energie pentru sistemele de irigații.

    Problema a fost sesizată și-n Parlament

    Discuțiile despre plafonul de un milion de euro au fost aprinse și la Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților, unde recent s-au finalizat lucrările la o subcomisie de lucru privind îmbunătățirile funciare. Astfel, a reieșit că indiferent câți membri are o asociație/organizație de udători sau ce suprafață lucrează, suma maximă ce poate fi solicitată pentru a reface sistemul secundar de irigații rămâne de un milion de euro pentru un proiect.

    ”Vă rog să discutați la Minister (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – n.r.) cu cei responsabili și să vedeți cum puteți modifica acest plafon pentru a permite fermierilor să acceseze sumele necesare pentur proiectele în irigații”, le-a spus deputatul Liviu Harbuz oficialilor de la MADR veniți la ședință.

    218 milioane de euro pentru irigații

    Varianta finală a ghidului solicitantului nu va aduce modificări de fond față de varianta consultativă transmisă fermierilor. Ieri au fost facute mai mult niște precizări legate de suprafața toatală la care se referă și de suma alocată pentru anul acesta, care este de 218 milioane de euro.

    “Întâlnirea de astăzi a avut rolul de a oferi o serie de explicații și de a aduce niște completări, legate de Ghidul solicitantului, aferent submăsuri 4.3 – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice”, cu referire explicită la irigații. Noi am transmis toate problemele semnalate, pe un material scris, cu ceva timp înanite să se stabilească această ședință. Ne-au promis că, începând cu săptămâna viitoare, va apărea variantă finală, definitivă a Ghidului pentru submăsura 4.3, în așa fel încât să începem să demarăm proiectele pentru modernizarea infrastructurii de irigații”, a declarat pentru Agointeligența Marcel Cucu, din partea Asociației Producătorilor Agricoli din Brăila.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Ordonanță de Urgență: Fermierii care nu-și mai pot amâna creditele la bănci Ministrul Florin Barbu: Creditul Fermierului și Creditul Agricol vor fi disponibile din 15 februarie LANDE: finanțare fără bătăi de cap pentru fermieri!

    Ultimele știri

    Plantele beau, nu mănâncă! Baza agriculturii: Solul! Cum îl facem optim pentru culturile noastre acum, în primăvară, cu cheltuieli minime? S-a publicat Ghidul pentru achiziția de utilaje agricole cu fonduri europene!