• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum au reușit fermierii din Mălâncrav să își salveze pășunile: cu fonduri europene accesate prin asociație

    agrointeligenta.ro -

    Reabilitarea pășunii din sat cu bani europeni a unit și mai mult cele 1.200 de suflete care trăiesc în satul Mălâncrav. 

    Cunoscut mai ales pentru livezile sale de meri și pentru că, alături de Viscri, este un sat românesc apropiat de sufletul Prințului Charles, Mălâncrav este locul în care a fost implementat unul dintre puținele proiecte europene dedicate reabilitării pășunilor montane. Crescătorii de animale din localitate s-au organizat într-o asociație și nu a fost nevoie să scoată nici un ban din buzunar: investiția de 850.000 de lei a fost acoperită din fonduri europene – 697.000 de lei, iar restul, de la bugetul statului.

    Proiectul european pentru pășunile de la Mălâncrav a fost finanţat prin Axa 2 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, Măsura 214 – „Plăţi de agromediu”, iar tema abordată a fost valorificarea potențialului agricol și creșterea productivitării fermelor agricol.

    Practic, iniţiatorul, Rolf Roth – un sas plecat în Germania și revenit ulterior acasă, şi-a propus pentru Asociaţia Crescătorilor de Taurine Mălâncrav să crească atât calitatea, cât şi cantitatea de lapte produsă, să utilizeze mai bine păşunea concesionată şi să uşureze accesul la această păşune pentru animalele membrilor asociaţiei.

    242 de hectare de pășune ”reînviată” cu bani europeni

    În total, prin proiectul derulat între 2008 și 2012, o suprafață de 242 de hectare de pășune a fost reabilitată cu bani europeni, asigurând în prezent o hrană de cea mai bună calitate pentru cele 220 de capete de bovine din satul comunei sibiene Laslea.

    Printre activităţile pe care locuitorii din Mălâncrav le-au desfăşurat cu bani europeni prin proiect se numără: reabilitarea păşunii, aducţiuni de apă și fântâni săpate pe păşune, drumuri de acces, reconstrucţia taberei de vară cu instalaţiile electrice pentru muls mecanic. Mai mult, au fost create și locuri de muncă permanente pentru localnici.

    Casă în paragină, refăcută și transformată în centru de colectare a laptelui

    Succesul oamenilor din Mălâncrav de a-și salva pășunile nu este singular, ei reușind să trăiască mai bine după ce și-au făcut propria asociație. „Asociaţia a fost înfiinţată în 2006. La adunarea generală, la care s-au strâns români şi saşi, pentru că satul are în total 1.200 de suflete, s-a stabilit că femierii au nevoie de propriul centru de colectare a laptelui. Centrul a intrat în funcţiune în 2011, după ce autorităţile locale au conferit asociaţiei drept de proprietate asupra clădirii în care se colectează laptele. Am lucrat cu toţii la refacerea casei cu pricina, care ajunsese o ruină. Era locul unde nu demult, diverse fabrici de lactate aduceau propriile tancuri de colectare în care sătenii vărsau laptele de la vacile lor. Pe atunci, fabricile impuneau preţul de colectare, cât mai mic”, a declarat Roth pentru publicația Bune practici editată de Rețeaua națională pentru Dezvoltare Rurală.



     


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA