• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Congresul Internațional destinat rasei de ovine Karakul de Botoșani va avea loc în vară. Află cine va fi invitat și unde se va ține manifestarea

    Roxana Dobre -

    Președintele Asociației Moldoovis, Ionică Nechifor, pregătește pentru anul viitor un congres internațional dedicat rasei de ovine Karakul de Botoșani, eveniment ce va avea loc în orașul Botoșani și va continua la Staţiunea de Cercetare Popăuţi.

    Manifestarea va fi reluată după 20 de ani de pauză și coincide cu împlinirea a 10 ani de activitate a Asociația Moldoovis care se ocupă de Registrul Genealogic al rasei.

    “Cel mai probabil evenimentul va avea loc în lunile iulie-august 2016 deocamdată nu am decis data. A doua zi se va vizita și Staţiunea de Cercetare Popăuţi, o mică expoziție și câteva ferme private. M-am gândit că nu ar fi rău să reactivăm acest eveniment și să îi dăm o tentă științifică având în vedere că sunt foarte rare aceste evenimente chiar și la nivel mondial”, ne-a declarat Ionică Nechifor cel care este la rândul său crescător de Karakul.

    El spune că vrea să atragă cât mai mulți cercetători activi dar și pensionari, profesori universitari și fermieri pasionați de această rasă.

    „Avem cel puțin 100 de invitați și ne așteptăm la cel puțin 400 de participanți. Este important de spus că fiecare dintre cei 100 de invitați vor participa cu lucrări științifice sau cu ceva nou în domeniu. Practic congresul reprezintă și prima portiță pentru îmbunătățirea rasei. Deja am intrat în discuții cu participanți din Republica Moldova, Ucraina și Germania de unde am primit răspunsuri pozitive. Există o staţiune de cercetare în Uzbekistan şi îmi doresc foarte mult să aduc câţiva reprezentanţi la acest cogres”, ne-a declarat Ionică Nechifor.

    Rasa nu necesită îngrijiri speciale

    El spune că vrea să facă cât mai populară această rasă având în vedere că nu necesită îngrijiri speciale și de atâția ani s-a adaptat excelent la noi în țară. “Ea poate fi crescută în toată țara deși este adaptată și aclimatizată în zona Moldovei. Ca să o ducem în altă zonă este mai greu. Aici este o zonă de deal cu un anumit tip mediu și climă iar în același timp apa nu stă în sol și astfel sunt evitate probleme cu unghiile la care rasa este sensibilă. Ea provine din Uzbekistan unde este o zonă secetoasă, aridă. Și noi am adaptat-o la temperaturi scăzute și de exemplu anul acesta ea fiind o rasă rezistentă la secetă noi nu am avut probleme și practic nu am înregistrat nici o mortalitate. Umiditatea este cea care ridică probleme”, ne-a mai spus crescătorul.

    karakul

    Despre rasa de oi Karakul

    Karakul este o oaie de constituție robustă spre fină, cu trupul în formă de pară și cu coada caracteristică, care are la baza un depozit de grăsime bilobat. Capul este alungit și uscățiv, iar profilul feței ușor convex, în special la masculi. Culoarea cea mai frecventă este cea neagră, urmată de  brumărie, cafenie și mai rar culoarea argintie sau aurie.

    Berbecii Karakul se folosesc la încrucișarea cu oi din rasa Țurcană neagră sau brumărie. Este o rasă care se exploatează pentru pielicele și producția de lapte.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA