• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutorul de minimis pentru ferma de vaci va fi reluat: Crescătorii pot primi până la 15.000 de euro

    Roxana Dobre -

    Ajutorul de minimis pentru ferma de vaci va fi reluat din acest an, a declarat astăzi ministrul agriculturii Achim Irimescu.

    ”Ajutorul de minimis pentru achiziția de junici a fost o măsură foarte bună pentru crescătorii de vaci de carne în 2014, dar nu a mai continuat în 2015 din cauza lipsei banilor. Măsura poate fi continuată, nu cred că reprezintă o problemă. Nu avem deocamdată o decizie în acest sens dar în ceea ce privește acest ajutor de minimis, totul este să ne încadrăm în suma prevăzută pentru această măsuri adică 15.000 de euro/producător timp de 3 ani. Sunt avantajați cei care au sub 10 capete iar măsura are drept scop mărirea exploatației”, a declarat Achim Irimescu la emisiunea ”Viața Satului” de pe TVR 1.

    Reprezentantul Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România, Dumitru Grigorean primise pentru 2015 promisiuni de la Ministerul Agriculturii pentru creșterea ajutorului de minimis de la 5.000 la 6.000 de lei. „O junincă gestantă se achiziţionează cu 2.200-2.300 de euro. Pot primi ajutor doar cei care au între 3 și 10 vaci. Ideea este că cei care au sub 10 vaci și nu sunt eligibili la plata pentru sprijinul voluntar cuplat, să fie sprijiniți ca să se dezvolte în ideea ca, la anul, să poată intra și ei la plată. Cei care au peste 10 capete se consideră că se pot descurca și singuri, adică își mențin femelele în exploatație ca să poată mări efectivul”, ne explica anul trecut Dumitru Grigorean.

    De precizat că ajutorul de minimis se acordă pentru achiziționarea a maximum 10 vaci.


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA Fermierul Gheorghe Holom: Semănăm porumbul a doua oară. Prima dată ni l-au distrus mistreții