• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce spune ministrul agriculturii despre protestele anunțate de oieri

    Gabriela Gimbășanu -

    Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine, afiliat la Agrostar, pregătește reluarea protestelor, întrucât, spun ei, protocolul privind modificarea Legii Vânătorii, încheiat în urma protestului din Capitală, din luna decembrie a anului trecut, nu a fost respectat. Astfel, în perioada următoare, vor fi organizate proteste la nivel local, urmate de blocarea drumurilor naționale.

    Aflat la un eveniment pe teme agricole, Achim Irimescu a arătat că săptămâna aceasta va avea loc o întâlnire cu liderii din sector astfel încât să fie identificată soluția cea mai bună.

    „Eu percep o interpretare puțin diferită. Noi am avut o discuție la nivel de secretar de stat între cele două ministere implicate, Mediu și Agricultură, iar următorul pas este să venim în fața producătorilor din sectorul ovine și să discutăm cu ei propunerea rezultată. Sunt, sigur, niște elemente pe care le-a introdus Ministerul Mediului în contextul legislației europene iar cea mai sensibilă este cea legată de pășunat, unde sunt niște prevederi la nivel european. Sper să găsim soluția cea mai bună astfel încât să permitem atât crescătorilor cât și celorlalți fermieri să nu intre în conflict. Sigur, este o lege a Parlamentului României și următoare fază, după întâlnirea cu reprezentanții sectorului, este prezentarea în Parlament. În mod cert săptămâna aceasta vom avea întâlnirea cu oierii ”, a declarat ministrul.

    Oierii par însă de neînduplecat și spun chiar că au solicitat și o întâlnire cu premierul Dacian Cioloș, deoarece modificările promise nu au fost operate. „În funcție de rezultatul demersurilor, vom stabili și calendarul protestelor. Cerem, de asemenea, demiterea directorului Direcției Zootehnie din cadrul Ministerul Agriculturii, Gheorghe Neață, pe care îl considerăm responsabil de aprobarea unor modificări, fără consultarea crescătorilor de ovine, cu atât mai mult cu cât nu este prima dată când acesta acționează împotriva crescătorilor de animale din țară. Interesele acestuia au coincis doar cu cele ale apropiaților, în detrimentul crescătorilor de animale”, declară președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului