• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fond mutual sau fond de compensații/garantare? Variantele luate în calcul de MADR pentru a înființa un instrument de sprijinire a fermierilor calamitați

    agrointeligenta.ro -

    În acest moment, România nu are nici un fond mutual prin care fermierii să fie sprijiniți în caz de calamități, astfel că singura salvare o reprezintă ajutoarele de stat – mult prea mici pentru pagubele raportate de agricultori în anii de secetă cum a fost și 2015. Ministrul agriculturii Achim Irimescu a dezvăluit astăzi, la Comisia pentru agricultură, că se au în vedere două variante pentru constituirea Fondului – una după legislația europeană și alta după o eventuală schimbare a acesteia.

    Un singur fond rămâne dorința lui Irimescu

    ”Conceptul meu pe fondul mutual rămâne același. Ar trebui să avem un singur fond mutual pentru a avea forță financiară. Nu este ușor legislativ să ajungem la concluzia legislativă de a avea un singur fond mutual, asta este una dintre dificultăți. Dacă se fac mai multe fonduri este clar că se disipă puterea financiară a fondului respectiv”, a declarat astăzi ministrul agriculturii.

    Achim Irimescu a dezvăluit și că pe lângă forma ”clasică” a fondului mutual, problemele specifice ale agriculturii românești ar putea fi mai bine reprezentate de un fond de compensații sau de garantare. Această idee s-a născut la MADR și este una dintre variantele pentru actualizarea legislației în domeniu, după notificarea Comisiei Europene.

    ”O altă variantă pe care colegii din minister au vehiculat-o, nu fond mutual și fond de garantare, în care ministerul agriculturii ar trebui să se implice ca să dea o garanție, ar trebui să fie niște membri care trebuie să constituie fondul, prin contribuție financiară. Pe această variantă sunt câteva probleme legate de regulamentele europene. În legislația europeană varianta fond de garantare nu există, decât cea de fond mutual. Eu militez pentru fondul mutual dar nu pot să nu vă prezint și varianta gândită de colegi”, a spus ministrul Irimescu.

    Cotizație obligatorie, doar pentru cei cu peste 10 hectare?

    ”Pe de altă parte, mai este un semn de întrebare privind cotizația, obligativitatea cotizației. Noi discutasem chiar cu LAPAR-ul la vremea aceea să facem obligativitatea aderării la un fond mutual a celor care au peste 10 hectare. Dacă este cultivator de tomate și are 8 hectare este decizia dânsului să adere la acel fond mutual. În ceea ce privește contribuția se pot gândi multe sisteme și important este să vedem cadrul legal în care se permite funcționarea fondului mutual. Eu sunt convins că fără o cotizație obligatorie nu va funcționa nici un fond mutual în țara noastră”, a mai spus Irimescu.

    Se poate gândi un sistem în care contribuțiile să fie stabilite în funcție de sector, a mai precizat ministrul. ”Există și varianta în care se poate face o sumă stabilă exact ca în sistemul francez, dar nu știu dacă este cea mai bună variantă. Atunci când ai 60.000 de hectare înmulțești cu 5 și ai cotizația. Ajungi la o sumă de câteva sute de euro, cotizație pe care o plătești în fiecare an, dar idee ar fi ca banii pe care i-au pus tu la fondul mutual în cazul în care nu s-a acordat nici o despăgubire, dacă vrei să te retragi din fondul mutual să poți să-ți iei banii de acolo, deci banii să nu fie pierduți. Sunt multe variante pe care le avem în vedere singurul nostru scop este să reușim să venim să ajutăm producătorul real”, a declarat Achim Irimescu.

    Iată cele două variante în lucru pentru constituirea unei structuri care să îi despăgubească pe fermieri

    Fond mutual (exclusiv privat) – implică îmbunătățirea și completarea legislației existente și vizează constituirea fondului mutual sub forma unei entități juridice formate din fermieri cu respectarea unor principii. Totuși, această formă nu îi poate obliga pe fermieri să constituie un singur fond, întrucât s-ar opune dreptului la liberă asociere. Totodată, singura posibilitate de a-i constrânge pe producători să adere și să cotizeze în acest caz va fi introducerea unei reglementări prin care cei care nu cotizează să nu mai poată fi apoi despăgubiți din bugetul de stat.

    Fond de compensații (obligatoriu) – reprezentând un sistem național de contribuție (asigurare) obligatorie a fermierilor în vederea mutualizării riscurilor în agricultură administrat de o entitate cu atribuții specifice în acest sens. Sub această formă, devine obligatorie implicarea statului – prin MADR, dar și a reprezentanților asociațiilor de fermieri.

    Această propunere poate fi luată în considerare doar sub rezerva clarificării cu Comisia Europeană a unor aspecte legate de posibilitatea ca statul român să poată sprijini înființarea fondului, respectiv contribuția la capitalul social inițial. Totodată, această variantă presupune și abrogarea legislației actuale pe fondul mutual, dar și a unor prevederi despre despăgubirea fermierilor din PNDR 2014-2020.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA