• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Producător de carne: Anul 2013 ar putea însemna sfârşitul pentru multi jucători

    agrointeligenta.ro -

    Piaţa locală a cărnii s-ar putea confrunta în 2013 cu cea mai grea perioadă de la începutul crizei, din cauza puterii reduse de cumpărare a populaţiei şi a furajelor tot mai scumpe.

    “Anul 2013 va fi unul şi mai dificil, iar industria noastră va fi forţată la maxim, pe fondul unei puteri de cumpărare reduse şi a unui mediu de afaceri slăbit”, susţine Olimpiu Soneriu, director general al producătorului de carne Carmolimp Braşov.

    Acesta a revenit recent la conducerea companiei, după ce fiul său, Valentin Șoneriu, a renunţat la funcţie pentru postul de secretar general la Ministerul Agriculturii.

    În ce priveşte viitorul industriei locale a cărnii, oficialul Carmolimp este de părere că pot fi luate în calcul două scenarii: fie stagnare, fie accentuare a problemelor cu care producătorii se confruntă încă de la începutul crizei.

    “În cel mai bun caz vom vedea o stagnare a pieţei la nivelul actual, dar cu siguranţă tendinţa va fi în continuare spre produsele mai ieftine. Cred că în următoarea perioadă vom asista la o presiune din ce în ce mai mare a producătorilor de carne şi preparate din carne de a ieşi pe pieţe comunitare”, adaugă Șoneriu.

    El susţine că ieşirea pe pieţele externe va fi o oportunitate însă doar pentru producătorii care au capacitate financiară pentru a face investiţii în modernizarea şi adaptarea capacităţilor de producţie la standardele din UE. “În lipsa surselor de finanţare, vor fi producători care nu vor putea să se extindă sau să suporte eventualele creşteri de preţuri la materiile prime, astfel că anul 2013 ar putea însemna ieşirea lor de pe piaţă”, afirmă Șoneriu.

    Carmolimp este cel mai mare producător şi distribuitor de carne ambalată în atmosferă protectoare la gramaj fix din ţară. În prezent, compania operează un număr de 50 magazine proprii şi peste 60 de unităţi în sistem franciză. CarmOlimp este o afacere de familie, cu activitate în sistem integrat, mergând de la agricultură, ferme, fabrici de procesare, până la lanţ de distribuţie propriu al produselor.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA Fermierul Gheorghe Holom: Semănăm porumbul a doua oară. Prima dată ni l-au distrus mistreții