• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • COPA-COGECA: Fermierii ies cu miile în stradă! Valul de proteste va cuprinde și România?

    agrointeligenta.ro -

    Fermierii europeni ies cu miile în stradă nemulţumiţi de situaţia economică precară în care se află, urmare a contextului internaţional. Două dintre cele mai importante organizaţii de fermieri la nivel european atrag atenţia că, dacă nu se intervine, UE nu îşi va mai putea hrăni populaţia şi propune o serie de măsuri pentru a ieşi din criză.

    COPA – COGECA, două dintre cele mai importante organizaţii de fermieri la nivel european, din care face parte şi Federaţia Pro Agro din România a transmis miniştrilor UE o listă de propuneri care, spun oficialii Organizaţiilor, ar rezolva problemele cu care se confruntă producătorii din industria alimentară din UE. Demersul lor vine în contextul în care mii de fermieri europeni au ieşit în stradă pentru a protesta, nemulţumiţi de situaţia economică în care se află.

    ”Loviţi de o criză fără precedent, numai în Finlanda numărul fermierilor care au protestat se ridică la 5.000. Aceştia au ieşit în stradă cu 600 de tractoare. Proteste de amploare au avut loc luni în toată Europa, inclusiv în state precum Irlanda, Italia, Franţa, Spania, Scoţia şi în Bruxelles”, a declarat , într-un comunicat, Pekka Pesonen, secretarul general al COPA – COGECA.

    Potrivit acestuia, fermierii şi cooperativele agricole se confruntă cu serioase probleme de lichidităţi şi multe sunt forţate să iasă din afaceri. ”Fermierii au fost grav afectaţi atunci când au pierdut principala piaţă de desfacere-Rusia. Au pierdut o piaţă de 5,1 miliarde de euro peste noapte, urmare a politicii internaţionale a UE. Mai mult, preţurile la inputuri sunt în creştere, iar prăbuşirea preţului uleiului a pus presupune pe materiile prime. Situaţia este inacceptabilă”, a mai spus oficialul COPA – COGECA.

    Citiți restul articolului pe www.economica.net


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa cerealelor. Creșteri de preț la grâu, porumb și rapiță MADR lansează programul „Un tractor pe fermă” pentru fermierii până în 400 de hectare Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș

    Ultimele știri

    Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte De ce merită să fie semănat hibridul de porumb Jumbo 48, de la Rodbun Marcel Ciolacu tranșează problema închiderii supermarketurilor în weekend: „Nu este oportun”