• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Noi taxe și impozite impuse de stat! Din acest an, plătiți impozit şi pentru terenul de sub casă!

    Roxana Dobre -

    De la 1 ianuarie, dată la care prevederile noului Cod fiscal au intrat în vigoare, scutirea impozitului pentru terenurile acoperite de clădiri a fost eliminată din legislaţia românească.

    Astfel, până la finalul anului trecut, impozitul pe teren nu era datorat pentru terenul aferent unei clădiri şi pentru suprafaţa de teren care era acoperită de o clădire, în baza reglementărilor de la art. 257 din vechiul Cod fiscal. Însă, din 2016, odată cu aplicarea noului sistem fiscal, lucrurile stau diferit, astfel încât proprietarii de imobile, inclusiv apartamente, trebuie să plătească şi impozitul pentru terenul de sub casă, aşa cum este precizat la art. 463 din actualul Cod fiscal.

    Potrivit prevederilor din prezent, impozitul pentru terenul de sub clădiri se stabileşte în funcţie mai mulţi coeficienţi, respectiv suprafaţa ocupată, rangul localităţii şi zona în care este amplasat imobilul.

    Un aspect foarte important care trebuie menţionat este acela că impozitul aferent este datorat de proprietarii de terenuri, pe când celelalte persoane datorează taxă. Mai exact, datorează taxa pe teren concesionarii, locatarii sau titularii dreptului de folosinţă ai terenului.

    Dacă e taxă, aceasta trebuia plătită până la 31 martie

    La finalul lunii martie, Guvernul a decis să prelungească, cu trei luni, termenul-limită până la care proprietarii de clădiri, terenuri şi maşini trebuie să achite prima rată din impozitul anual. Ca o consecinţă a acestei reglementări, persoanele fizice care vor plăti anticipat impozitul pentru întregul an până la 30 iunie se vor putea bucura de o reducere de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

    Totuşi, decalarea termenului face referire doar la plata impozitelor locale, nu şi a taxelor, aşa cum reiese din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2016, publicate pe 28 martie în Monitorul Oficial: ”Pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport, (…), se prorogă de la 31 martie 2016 la 30 iunie 2016″. Dar cum termenul-limită pentru plata taxei pe teren a rămas cel iniţial, 31 martie, putem concluziona că statul percepe deja penalizări de întârziere românilor care nu au achitat taxa până la data menţionată. Rămâne totuşi de urmărit dacă taxa pentru terenul de sub casă sau bloc va fi tratată de către direcţiile locale asemenea impozitului, cu posibilitatea achitării până la 30 iunie, sau vor exista interpretări diferite, de la un oraş la altul sau chiar de la un sector la altul în cazul Municipiului Bucureşti.

    Sursa: Avocatnet.ro


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA