• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O altă schemă pe care APIA ”a uitat” să o plătească fermierilor?

    agrointeligenta.ro -

    De pe data de 8 aprilie, fermierii așteaptă să le intre în conturi o parte din subvenția pe suprafață – plata unică, ajutorul național tranzitoriu, plata redistributivă și plata pentru tinerii fermieri.

    Totuși, deși funcționarii din teritoriu și-au făcut treaba și au autorizat cererile pentru plata tuturor acestor scheme, după ce procedura a trecut prin filtrul de la București, la fermieri se pare că au mai ajuns doar banii de SAPS și plata redistributivă.

    Ajutorul Național Tranzitoriu a fost primul a cărui lipsă fermierii au sesizat-o imediat – fermierii care au avut norocul să se afle printre primii la care le-au intrat banii dela APIA. Ulterior, mai mulți agricultori ne-au sesizat că nici plata pentru tineri fermieri nu le-a ajuns. Astfel, un caz concret, Bogdan D. (nu avem permisiunea expresă de a-i da numele complet) ne-a semnalat că ieri i-a intrat în cont contravaloarea a circa 84 de euro pe hectar, adică cei circa 79 de euro de la SAPS și 5 euro/ha plata redistributivă pentru primele 5 hectare. Nici un leu din plata pentru tinerii fermieri la care acesta se încadrează, având sub 40 de ani.

    Vă reamintim că vinerea trecută, APIA a anunțat că demarează plata subvențiilor pe suprafață, informați întărită luni în cadrul unei conferințe de presă. Astfel, la fermieri ar fi trebuit să ajungă următoarele scheme autorizate pentru plată și pentru care funcționarii din teritoriu au muncit deja să proceseze sute de mii de cereri:
    – Schema de plată unică pe suprafaţă în cuantum de 79,73 euro/ha;
    – Plata redistributivă:
    • primul interval: 1 – 5 ha inclusiv în cuantum de 5,00 euro/ha;
    • al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv în cuantum de 51,07 euro/ha.
    – Plata pentru tinerii fermieri în cuantum de 19,93 euro/ha;
    – Plata pentru micii fermieri care au până la 7 ha în cuantum de maxim 1250 euro;
    – ANT 1 (Schema de ajutoare naţionale tranzitorii pentru culturi pe teren arabil, decuplată de producţie) în cuantum de 19,19 euro/ha.

    În perioada următoare, pentru fermierii din sectorul vegetal rămân de plătit înverzirea și sprijinul cuplat pentru diferite culturi (lucernă, soia etc.)

    Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2015 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323 din 01 octombrie 2015, respectiv 4,4176 lei pentru un euro.

    Notă: Îi rugăm pe cititori să ne lase un comentariu dacă au informații  în plus despre situația plăților APIA din județul lor.


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți subvenții APIA. Listă cu aproape 8.000 de fermieri care au banii în conturi Ministrul Barbu a anunțat subvențiile APIA care se achită la sfârșitul lunii mai Fermierii care vor avea săptămâna aceasta subvențiile APIA în conturi

    Ultimele știri

    Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE