• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA: 373 de milioane de euro plătite către 747.000 de fermieri!

    agrointeligenta.ro -

    APIA a început deja de o lună plățile pentru fermieri iar până vineri 373 de milioane de euro erau deja autorizate la plată.

    Noul director al APIA, Florin Faur, spune că plățile au intrat în linie dreaptă iar de săptămâna aceasta vor fi deblocate și scheme precum înverzirea sau zonele defavorizate. „Până la această dată avem făcute plăți efective la un număr de 747.000 de fermieri, iar pachetul total plătit este de 373 de milioane de euro. Procesul de autorizare și de plată va merge însă extrem de rapid, pentru că tot ce este plătit deja, doar se va întoarce tehnic în sistemul informatic, vor fi recalculate și reautorizate la plată și nu vor mai trece prin toate tipurile de verificări pe care le-au făcut colegii mei la nivel de teritoriu. Este vorba de majoritatea fermierilor care au primi deja banii, la care se vor mai adăuga ce vom mai autoriza în cursul săptămânii viitoare pe partea de plată de bază, de ANT, de tineri fermieri și plată distributivă. Cuantumul pe înverzire ajunge undeva la 60 de euro pe hectar”, a declarat Faur pentru Agerpres.ro. 

    De la ultima comunicare, cea din Joia Mare, când APIA anunța că a plătit 337, 3 milioane de euro, rezultă un progres de 35,7 milioane de euro care au ajuns în conturile fermierilor.

    Cum s-au desfășurat plățile APIA pe săptămâni

    Respectând calendarul stabilit și obiectivele asumate, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început pe 8 aprilie efectuarea plăților finale aferente cererilor unice de plată – Campania 2015. În prima zi de plată erau pregătite 536.160 cereri unice în sumă totală estimată de 300 milioane euro. Dintre acestea, o primă tranșă de 27.273 cereri, în sumă totală de 13.687.915 euro au fost plătite în cursul zilei de vineri, 8 aprilie.

    La o săptămână de la debutul plăților, adică pe 15 aprilie, APIA a  informat printr-un comunicat că începând de vineri, 8 aprilie  și până pe 15 aprilie a efectuat plăți aferente Campaniei 2015, pentru schemele din sectorul vegetal, în sumă totală de 970.365.720,53 lei (219,7 milioane euro) pentru un număr de 585.776 beneficiari. La un calcul simplu rezultă că APIA a reușit într-o săptămână să achite suma de206,0 milioane de euro. 

    La două săptămâni de la debutul plăților, adică pe 22 aprilie, APIA a informat că începând de vineri, 8 aprilie și până pe 22 aprilie, a efectuat plăți aferente Campaniei 2015, pentru schemele din sectorul vegetal, în sumă totală de 1.295.552.050 lei (293,27 milioane euro) pentru un număr de 686.337 beneficiari. Comparând cu cifrele transmise pe 15 aprilie, adică 219,7 milioane euro, rezultă că  efectiv APIA a plătit într-o săptămână doar 73,57 de milioane de euro. 

    La trei săptămâni de la debutul plăților, adică pe 28 aprilie, șefii APIA au ținut o conferință de presă în care au prezentat progresele pe care le-au făcut în cele trei săptămâni de la debutul plăților. Astfel, conform spuselor fostului director Ioan Merca, APIA a reușit plata unei sume de 337,3 milioane de euro, ceea ce înseamnă că circa 725.252 dintre fermieri au primit în conturi banii pentru plata unică pe suprafață, plata redistributivă, plata pentru tineri fermieri și, recent, Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT). Comparând cu cifrele transmise pe 22 aprilie, adică 293,27 milioane euro, rezultă că  efectiv APIA a plătit într-o săptămână și mai puțin adică doar 44,03 de milioane de euro. 

    La o lună de la debutul plăților, noul director general al APIA, a declarat că s-au făcut plăți efective la un număr de 747.000 de fermieri, iar pachetul total plătit este de 373 de milioane de euro.  Comparând cu cifrele transmise pe 28 aprilie, adică 337, 3 milioane de euro rezultă că APIA a plătit 35,7 milioane de euro în mai puțin de o săptămână, excluzând zilele libere din preajma Sărbătorilor Pascale.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Când se plantează roșiile în grădină – calendar Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd