• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții 2016: Termenul de depunere a cererilor unice va fi prelungit! Ce variante se iau în calcul pentru ca fermierii să nu fie penalizați pentru întârzieri!

    agrointeligenta.ro -

    Termenul de depunere a cererilor unice de plată pentru anul 2016 va fi prelungit cu cel puțin 10 zile pentru fermierii români, fără aplicarea penalităților, a declarat, pentru AGERPRES, noul director general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Florin Marius Faur.

    „La momentul actual, există un proiect de Ordonanță de Urgență înaintat către structurile abilitate pentru a se preciza că în conformitate cu modificările regulamentului european, care urmează să apară în aceste zile, se va putea proceda la prelungirea termenului de depunere a cererilor de plată unică pe 2016 fără penalități. La momentul actual se constituie cadrul legal la nivel național. În jurul datei de 13 mai este prevăzut să apară regulamentul european prin care, la nivelul UE, se va putea prelungi legal termenul de depunere fără penalități, până la data de 15 iunie. Din punct de vedere al termenului pe care România e în discuții să îl asume, nu va fi cel maximal de 15 iunie, pentru că ne-am prelungi prea mult celelalte etape pe care le mai avem de parcurs”, a precizat Faur.

    Potrivit sursei citate, termenul agreat cu Ministerul Agriculturii și cu fermierii va fi unul intermediar față de cel stabilit la nivel european, dar nu mai târziu de 31 mai.

    „Cel puțin la momentul actual, din discuțiile avute cu directorii de județe, plus unele discuții pe care și domnul ministru (ministrul Agriculturii, Achim Irimescu — n. r.) le-a avut cu reprezentanții legali ai fermierilor, în principiu va fi un termen intermediar, undeva 10 zile în plus față de 15 mai, respectiv 25 mai, cel mult 31 mai. Oricum, ritmul este destul de accelerat pe preluarea cererilor, pentru că toți fermierii au avut în calcul faptul că 16 mai este data limită și sunt programați de APIA peste tot la nivel național. În mod sigur, în următoarele zile, vor mai fi discuții cu reprezentații fermierilor pentru că doleanța noastră și a domnului ministru este de avea un termen stabilit de comun acord atât cu administrația, cât și cu fermierii. Ordonanța de Urgență este plecată pe circuit, așteptăm regulamentul european și, imediat după data 13 mai, când am înțeles că se va publica regulamentul european, o să vină și ordinul de ministru care va puncta foarte clar noua dată”, a explicat Faur.

    Potrivit datelor APIA, de la 1 martie și până la finele lunii aprilie, au fost depuse 550.523 cereri de plată, pentru o suprafață eligibilă de 2.792.439 hectare în campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016.

    În ceea ce privește procesul de depunere a cererilor din sectorul zootehnic, care a început de luni, 25 aprilie 2016, până la 28 aprilie au fost deja înregistrate 15.831 cereri la nivelul centrelor județene.

    Conform regulamentelor europene, cererile se depun până la data de 16 mai, fără penalizare, iar după această dată depunerea se mai poate face în termen de 25 de zile calendaristice (până la 10 iunie 2016), dar cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare.

    După această dată, cererile nu mai sunt admise la calcul, iar beneficiarului nu i se acordă niciun fel de plată sau de sprijin.

    Sursa: Agerpres.ro

    Foto: www.cariereonline.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Când se plantează roșiile în grădină – calendar A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA