• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primele efecte ale Legii supermarketurilor: Fermierii, curtați în avans de marile magazine!

    Roxana Dobre -

    Parlamentul a decis: Retailerii trebuie să asigure la raft cel puțin 51% produse românești când vine vorba despre legume, fructe, ouă, pâine, lactate, carne sau miere. Aleșii au votat săptămâna trecută în unanimitate Legea supermarketurilor care acum așteaptă doar promulgarea președintelui Klaus Iohannis. Între timp, retailerii se pare că au înțeles legea și au început în avans să le facă oferte fermierilor! 

    Nici nu s-a uscat bine cerneala pe Legea supermarketurilor că fermierii au început să primească oferte de la marile magazine. Este și cazul lui Ionică Nechifor, cunoscut crescător de oi Karakul din Botoșani, care nici la o săptămână de la votul parlamentarilor, s-a trezit cu o ofertă din partea unui supermarket. ”Surpriză! Am fost căutat de un patron al unui magazin mare, a gustat produsele (telemea, brânză sărată și caș proaspăt), le apreciază foarte mult și dorește să se aprovizioneze cu aceste produse. Pentru început 1000 de kilograme pe săptămână. Când vezi așa ceva, mai ai curaj să muncești. Începutul sună bine”, ne-a declarat în exclusivitate Ionică Nechifor.

    Acesta recunoaște însă că fermierii au o responsabilitate foarte mare iar legea, deși vine în sprijinul lor, le aduce și o mare obligație.  ”Avem o responsabilitate foarte mare. Adică trebuie să informăm producătorii până la cel mai mic detaliu, să ne organizăm în grupuri de producători ( în cazul fermierilor mici) și să livrăm cantitatea stabilită  cu partenerul, potențial avem fără doar și poate. Responsabilitatea foarte mare revine strict producătorului privind calitatea, siguranța alimentului, păstrarea, etichetarea și ambalarea produsului. Dacă discutăm despre cantitate, nu avem nici cea mai mică îndoială, în funcție de sezon o să asigurăm produse proaspete sau refrigerate, suficiente. Trebuie să precizăm că există unele probleme privind prețul  produsului, retailerii trebuie să fie mai flexibili și să se gândească la o colaborare pe termen lung în așa fel încât, prețul să se reflecte în mod echitabil între, producător- supermarket-consumator. Ca o paranteză, la întrebarea, cum de Regina Angliei se menține atât de bine și la o vârstă considerabilă? Răspunsul a fost, consumă produse naturale de sezon”, ne-a declarat plin de încredere Ionică Nechifor.

    Nu știau a cui e ferma

    Fiind unul dintre liderii foarte cunoscuți ai oierilor, ne-am pus întrebarea dacă acesta a fost un factor care a cântărit la decizia conducerii magazinului de a face o ofertă pentru achiziționarea de produse autohtone. ”Nu, nu cred că a contat, de fapt, soția  managerului a cumpărat brânză și caș de oaie, știind că sunt produse din ferma proprie (pe plăcuța de promovare scrie  ”produse proaspete din ferma proprie, aducem la comandă cantități mai mari’’), au aflat ulterior de la care fermă este vorba”, ne-a mai explicat crescătorul de oi botoșănean.

    În plus, Ionică Nechifor spune că aplicarea noii legi se va vedea și în buzunarul consumatorului. ”Sunt discuții de început, prețul o să-l stabilim pe finalul înțelegerii. Daca ne gândim la ce prețuri se practică în marile magazine, este loc de un preț bun pentru mine, pentru magazin dar și pentru consumator. Ce este foarte important, am asigurată desfacerea și nu mai stau cu produsele în stoc. Mereu trebuia să caut  soluții privind cheltuielile din fermă, de aici apăreau toate neajunsurile care te determină în final să valorifici sub prețul de producție”, ne-a mai declarat fermierul.

    Acesta spune că produsele sale sunt tradiționale, fără nici un fel de adaos de altă natură, inclusiv coagularea laptelui se face cu cheag natural. ”Deci totul este de o calitate superioară față de ce găsim prin supermarket în momentul de față”, a conchis fermierul.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd