• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! ȘEFUL APIA, FLORIN FAUR, A DEMISIONAT!

    Roxana Dobre -

    Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Florin Faur, a demisionat de la șefia instituției care gestionează subvențiile fermierilor! Informația, primită pe surse de reporterii Agrointeligența ne-a fost confirmată de Florin Faur!

    Florin Faur a decis prima dată să își anunțe colegii de la APIA despre decizia luată, dând un mesaj de rămas-bun. Potrivit surselor Agrointeligența, la baza acestei demisii au stat atât problemele de sănătate cu care s-a confruntat Faur (despre care ministrul agriculturii Achim Irimescu a declarat recent că a ajuns la spital – n.r), cât mai ales faptul că șeful APIA a decis să pună pe primul plan viața familială.

    Da. Este corect. Vă mulțumesc mult pentru colaborare și vă doresc toate cele bune! Cu respect – F. Faur” – este mesajul cu care șeful APIA, Florin Faur, ne-a răspuns când l-am întrebat dacă informația că va pleca de la conducerea centrală a instituției este adevărată. ”În completare la ce v-am comunicat și pentru o informare corectă, la baza deciziei au cântărit extrem de mult motivele familiale. Oricum, la APIA rămâne un colectiv unit, minunat, atât la Central, cât și la nivel de județe, care își va face datoria în continuare și căruia îi mulțumesc respectuos”, ne-a mai transmis Florin Faur.

    Citiți și: Mesajul de suflet al fostului director al APIA pentru fermieri

    Plecarea lui Faur de la APIA Central vine într-un moment extrem de dificil, când circa 100.000 de fermieri au plățile încă blocate și nu au încasat niciun leu pentru campania 2015. În această seară, instituția a dat un comunicat în care anunța că a achitat fermierilor o sumă totală de 1,533 miliarde de euro, reușindu-se achitarea primilor bani pentru crescătorii de animale – ajutorul național tranzitoriu pentru laptele livrat și cel pe cap de bovine. Conform noilor prevederi la nivel european, România a cerut la Bruxelles permisiunea de a soluționa și achita toate sumele până la 30 septembrie.

    Florin Faur – care a ocupat înainte funcția de directorul general al APIA Timișoara, de unde a și fost detașat la București, este cel de-al doilea directorul general al APIA care decide să părăsească această funcție în mai puțin de jumătate de an. Acesta a preluat șefia APIA la începutul lunii mai, când Ioan Merca, directorul numit de ministrul Achim Irimescu la finele anului trecut, a cedat presiunilor din partea fermierilor și și-a înaintat de demisia.

    În urma plecării lui Florin Faur de la șefia APIA, conducerea instituției va fi asigurată cu mandat interimar de Nicolae Horumbă, cel care deține funcția de director general adjunct. Alți șefi care rămân ”pe poziții” la București sunt directorii generali adjuncți Paul Kmen și Constatin Bîrcă, potrivit site-ului oficial al instituției.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate! Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte