• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • IRIMESCU despre colaborarea cu SIVECO: ”NU POT SĂ LE REPROȘEZ NIMIC”. Ce vină are APIA în ÎNTÂRZIEREA SUBVENȚIILOR!

    Gabriela Gimbășanu -

    Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu s-a întâlnit ieri, 4 august, cu fermierii, membri LAPAR și cu primul ministru Dacian Cioloș pentru a discuta pe baza principalelor probleme pe care aceștia le întâmpină cu instituțiile statului.

    Recunoscut pentru faptul că nu se ascunde să arate și fața nevăzută a angajaților din minister și instituțiile subordonate, șeful de la MADR a ținut să sublinieze că uneori angajați APIA mai mult au încurcat lucrurile decât să înlesnească procesul de demarare a plăților. Potrivit ministrului Irimescu, din exces de zel, unii angajați APIA au ales să interpreteze legislația în loc să o aplice.

    S-au făcut eforturi foarte mari, chiar când funcționari din APIA au găsit opțiuni să nu permită accelerarea, ca să nu spun altfel, a procesului. Sigur, sunt reglementările europene, dar este foarte important cum interpretezi legislația europeană. Ori eu am spus că rolul APIA este să execute, nu să interpreteze legislația, legislația o interpretează ministerul. De aceea am avut povestea cu trasabilitatea la bovine, care nu exista în Ordinul 619/2015 și din exces de zel la un moment dat s-a cerut și a dat tot sistemul peste cap. Din păcate singuri ne punem sarcini în plus și nu e cazul”, a declarat Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Referitor la dezvoltatorul de soft, șeful de la agricultură susține că a avut o coloaboare foarte bună cu SIVECO, iar rezultatele se văd, astfel că prin efortul susținut al specialiștilor s-a reușit devansarea întârzierilor cu patru luni.

    Dacă întrebați SIVECO și au dreptate, contractul cu ei a început foarte târziu, deci să nu uităm că de abia în vara trecută s-a demarat contractul efectiv pentru realizarea modulului și ei trebuiau să aibă măcar șase luni (la dispoziție pentru a finaliza proiectul – n.r.). Au recuperat patru luni, deci două luni sunt întârziere. Siveco au fost alături de noi, eu nu pot să le reproșez nimic, au făcut eforturi, alături de APIA au lucrat și wekeend-ul, în cel puțin două schimburi, uneori și noaptea, pentru că presiunea a fost foarte mare. Să nu uităm că am avut directori foarte buni care au ajuns în spital din cauza presiuni și mă refer aici la domnul Faur (Florin Faur – fostul directorul general al APIA), care ulterior s-a restras de la conducerea APIA din motivele dânsului”, a explicat ministrul Irimescu la finele întâlnirii cu fermierii.


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale