• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • JOCUL TRADERILOR. ”De la o zi la alta, prețul porumbului scade cu 5-7 euro/tonă fără nici o justificare”

    Gabriela Gimbășanu -

    Mai rău decât în toții anii de până acum! Piața cerealelor românești pare complet destabilizată de cei care fac jocurile și, implicit prețurile, după bunul plac. Umiliți să stea 12-14 ore cu grânele la poarta silozurilor pentru a încasa apoi cel mai mic preț la grâu, agricultorii români văd că acum, la ”buza” campaniei de recoltare, traderii au găsit pârghii pentru a trage prețul în jos și la această cereală. 

    Ce se întâmplă pe piața românească nu are nici o legătură cu ce se vede pe bursele internaționale. Am ajuns o piață speculativă a samsarilor de cereale, este mesajul pe care îl transmite o voce puternică din agricultura românească. Emil Dumitru, președintele Federației Naționale Pro Agro, este revoltat că traderii aleg să tragă prețul în jos la porumb cu 5-7, chiar 10 euro pe tonă, în fiecare zi. Astfel, cu puțin timp înainte de startul în forță al campaniei de recoltare, prețul aruncat în piață de traderi a ajuns la 130 euro/tonă.

    Emil Dumitru

    ”Sunt revoltat pentru modul în care este tratat fermierul român. Nu suntem tratați ca parteneri, ci ca o sursă de îmbogățire a traderilor. Este o situație aproape hilară, în sensul că prețurile au început deja să scadă deși nici măcar nu s-a intrat cu adevărat la recoltatul porumbului și, în general, se recoltează solele din zona de sud-est a României, puternic afectate de secetă. Chiar și așa, de la o zi la alta, traderii ne anunță că scad prețurile cu 5 euro, cu 10 euro fără să existe vreo justificare anume, fără să existe nici măcar o justificare. Practic, în momentul de față, România este o piață speculativă a samsarilor de cereale și nu a traderilor de cereale și nu se vrea sub nici o formă să se creeze parteneriate cu fermierii, ci mai degrabă producătorii trebuie jupuiți și falimentați, indiferent de context și de ceea ce se întâmplă pe piața europeană a cerealelor. Este inadmisibil ca de la o zi la alta să putem să discutăm de diferențe de preț atât de semnificative, în condițiile în care fermierul român obține niște producții nesatisfăcătoare, ca să nu zic proaste. Prețul, fără nici o justificare logică, scade în medie, în fiecare zi, cu 5-7 euro”, a declarat pentru Agrointeligența Emil Dumitru, președintele Federației Naționale Pro Agro.

    Citiți și: Prețul porumbului la începutul campaniei de recoltare

    Consiliul Concurenței ar trebui să intre pe fir

    În opinia liderului Pro Agro, Consiliul Concurenței ar trebui să intervină și să analizeze felul în care se formează prețul la cereale în Bazinul Mării Negre.

    ”Numai în România se poate întâmpla lucru asta și eu cred că în această privință, Consiliul Concurenței ar trebui să verifice modul în care se formează prețul cerealelor în Bazinul Mării Negre. Noi tot vorbim despre o piață liberă, care este mai degrabă o piață liberalizată în viziunea traderilor. Ca președinte de federație și ca fermier, nu pot să accept ca producătorul agricol să negocieze mereu în genunchi și să să-i fie luată marfa la niște prețuri derizorii. Dacă s-ar putea chiar să-i plătim ca să ne cumpere propria producție de cereale ar fi și mai bine pentru ei”, susține liderul Pro Agro.

    Prețul de la noi nu are legătură cu cotațiile bursiere 

    În opinia președintelui Federației Naționale Pro Agro, prețul oferit pentru producția de porumb de către acești așa-ziși traderi este unul pur speculativ care nu are nici o relevanță și nici o raportare la prețul de la MATIF sau la prețul de la Londra și este pur și simplu o piață speculativă în care samsarii încearcă să-și maximizeze profitul fără nici un fel de risc.

    ”Pentru că nu are capacități de depozitare, pentru că nu are unde să-și valorifice producția marfă și nu are un sector zootehnic care să absoarbă producția de cereale, fermierul este nevoit să vândă în campanie la aceste prețuri derizorii care nu se găsesc în alte părți din Europa. La acest moment, prețul în piață aruncat de traderi este de 130 euro/tona. Acesta este prețul porumbului luat din câmp. În Călărași suntem foarte aproape de portul Constanța și gândiți-vă ce se va întâmpla cu producția de porumb din Moldova, din Transilvania sau Banat. La ce prețuri se va vinde porumbul acolo? Unde costurile cu transportul sunt foarte mari și fermierii nu se aleg cu mai nimic, după un an în care au tot investit”, ne-a mai spus Emil Dumitru.

    Este nevoie de implicarea activă a MADR

    Fermierii sunt de părere că MADR ar trebui să se implice mai mult în acest proces de reglementare a pieței și nu doar să organizeze întâlniri cu traderii, ci efectiv acționeze pentru reglementarea pieței.

    ”În acest sens, acordul interprofesional și colegii care sunt în organizațiile interprofesionale ar trebui să reglementeze această piață. Altfel, noi (fermierii – n.r), fără un mecanism foarte clar, în fiecare an vom fi expuși acelorași riscuri. Organizațiile interprofesionale de cereale, pe lângă rolul de a fi funcționale doar pe hârtie, ar trebui să dea și socoteală fermierilor. Dacă tot este OIPA recunoscută, să și facă ceva și pentru fermierii pe care îi reprezintă împreună cu Ministerul Agriculturii care nu ar mai trebui să stea pe margine și să fie un fin observator, ci să încerce efectiv să reglementeze un lucru ce e clar că nu funcționează și crează mari probleme în piață”, a declarat pentru Agrointeligența Emil Dumitru, președintele Federației Naționale Pro Agro.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”