• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Valeriu Tabără: Anul 2013 este unul greu pentru agricultura românească

    agrointeligenta.ro -

    Prezent la acest sfârşit de săptămână la Răcăşdia, unde s-a desfăşurat Târgul mare de primăvară, Valeriu Tabără a explicat că parcurgerea fazelor de vegetaţie a fost mult întârziată, momentele de semănat de asemenea, ierbicidarea nu se poate face, în timp ce semănatul ar putea fi şi el întârziat, probleme care s-ar putea răsfrânge şi asupra preţurilor.

    ”Eu cred că ar trebui să fie o stare de alertă generală de la Guvern până la autorităţile locale pe problemele agricole, fiindcă România în 2013 din punct de vedere economic, al inflaţiei, al dezvoltării economice depinde aproape exclusiv din agricultură”, a spus fostul ministru al Agriculturii.

    Deşi începutul la cereale, la grâu e bun, cererea pe piaţa mondială este mare, consideră Valeriu Tabără. Cu toate acestea, agricultura României este, de trei ani, pe un drum bun, susţine fostul ministru, o dată cu transparentizarea instituţiilor din domeniu. Un exemplu în acest sens îl reprezintă APIA, care lucrează foarte bine.

    ”Eu am lucrat foarte bine cu fermierii. Banii au venit la timp. Din păcate, acum este o mică sincopă. Totodată, APDRP s-a redeschis, iar foarte multe programe europene ne duc la o rată de absorbţie de peste 65%. Agricultura României este pe un drum bun, dacă nu apar, din nou, alte interese care să o blocheze. Eu am atras atenţia, încă de anul trecut, că va trebui să înţeleagă cu toţii, de la primul-ministru, la miniştri, că prioritatea absolută o reprezintă deciziile pe agricultură şi nu pe altceva”, a precizat Valeriu Tabără.

    Problemele din agricultură, o dată rezolvate, înseamnă o aşezare bună din punct de vedere economic şi, implicit, o stabilitate mai bună, a mai afirmat fostul ministru al Agriculturii.

    Sursa: Agerpres


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA