• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Atenție, fermieri! Inspecția muncii a început controalele în ferme

    Roxana Dobre -

    Nu doar Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură  –  APIA face verificări în ferme! În această perioadă, producătorii agricoli se pot aștepta la noi controale, de data aceasta  nefiind vizate lucrările agricole sau producțiile înregistrate, ci modul în care se lucrează în exploatațiile agricole.

    Controale în ferme ale inspectorilor de la inspecția muncii! Aceștia pot merge inopinat în exploatațiile agricole fără să fie obligați să anunțe, așa cum se întâmplă în cazul controalelor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). O astfel de acțiune a avut loc recent în județul Călărași unde inspectorii au verificat dacă fermierii respectă prevederile Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurat de zilieri și a prevederilor legale privind prevenirea și combaterea exploatării copiilor/tinerilor prin muncă.

    Potrivit publicației Jurnalul de Călărași, în perioada 3-7 octombrie, au fost controlați 19 agenți economici care au obiectul de activitate în domeniul agriculturii. Iată ce verifică punctual inspectorii de la inspecția munci:

    În domeniul securității și sănătății în muncă

    -Dacă sortimentele din Echipamentul Individual de Protecţie (EIP) sunt conforme. De exemplu mănușile de protecție care nu trebuie să fie în stare de degradare;

    -Dacă zilierii folosesc toate sortimentele din EIP, adică mască, mănuși sau costum de protecție dacă este cazul;

    -Dacă zilierii au fost informații asupra drepturilor și obligațiilor care le revin;

    -Dacă sunt identificate riscuri pentru sănătatea și securitatea zilierilor;

    -Dacă în fișele se instruire colectivă, întocmite peetru zilieri, nu sunt trecute materialele de prelucrate;

    În domeniul relațiilor de muncă

    -Dacă zilierii prestează către beneficiar activități care depășesc o perioadă mai mare de 90 de zile, cumulate într-un an calendaristic;

    Atenție! Ca angajatori sunteți obligați să aveți un Registru de evidență a zilierilor

    Potrivit Legii zilierilor, angajatorul are dreptul să stabilească activitățile pe care trebuie să le desfășoare zilierul, precum și locul și durata executării acestora. Totodată, el poate exercita controlul asupra modului de îndeplinire a lucrărilor. În ceea ce privește obligațiile unui angajator, este util de știut că acesta trebuie să întocmească zilnic un registru în care să înscrie, în ordine cronologică, zilierii folosiți. Excepție fac perioadele în care nu se folosesc zilieri.

    De asemenea, angajatorii sunt obligați să înainteze lunar, către inspectoratul de muncă (ITM), un extras al Registrului de evidență a zilierilor, mai prevede Legea nr. 52/2011: „Beneficiarul va înainta lunar, până cel târziu la data de 5 a fiecărei luni, către inspectoratul teritorial de muncă unde își are sediul, un extras al Registrului de evidență a zilierilor conținând înregistrările din luna precedentă. Transmiterea extrasului se poate face și pe suport electronic, după caz”.

    Atenție! Angajatorii care nu înființează registrul sau care nu îl completează înainte de începerea activității zilierilor pot să fie amendați cu 6.000 de lei. Aceeași sancțiune se aplică dacă registrul nu este întocmit zilnic sau dacă nu este transmis lunar către ITM.

    Remunerația se stabilește prin negociere directă

    Pentru activitatea desfășurată, zilierii au dreptul la o remunerație stabilită prin negociere directă între părți. Cu alte cuvinte, remunerația brută pe oră poate avea orice cuantum stabilit de zilier și beneficiar, atât timp cât este respectată condiția ca acesta să fie cel puțin la nivelul valorii pe oră a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

    Potrivit Codului muncii, durata normală a timpului de lucru pentru salariații cu normă întreagă este de opt ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, ceea ce înseamnă că într-o lună se cumulează în jur de 170 de ore (numărul total de ore lucrate pe lună variază în funcție de câte lucrătoare sunt efectiv și de zilele libere legale). Astfel, de la 1 ianuarie 2016, la un număr de 170 de ore lucrate într-o lună, valoarea este de 6,17 lei pe oră, iar de la 1 mai va fi de 7,35 de lei pe oră.

    Atenție! Stabilirea unui cuantum brut orar mai mic decât valoarea pe oră a salariului minim brut este sancționată cu amendă de 10.000 de lei.

    Plata zilierului se face pentru echivalentul a cel puțin opt ore de muncă pe zi, chiar dacă părțile stabilesc o durată mai mică, iar aceasta se face la sfârșitul fiecărei zile de muncă, dispune Legea zilierilor. Însă prin acord scris se poate stabili ca aceasta să se facă la sfârșitul săptămânii sau la sfârșitul perioadei de desfășurare a activității. Angajatorii pot face plățile prin orice mijloc admis de lege, inclusiv prin virarea într-un cont bancar. Plata impozitului pe venit (în valoare de 16%) datorat pentru activitățile prestate de zilieri cade în sarcina angajatorilor. Cei care nu fac acest lucru riscă o amendă de 20.000 de lei și interzicerea folosirii zilierilor.

    În ceea ce privește contribuțiile sociale, legea menționează că acestea nu sunt datoratenici de către angajatori și nici de către zilieri. Totuși, aceștia din urmă se pot asigura, în mod opțional, în sistemele de asigurări publice.


    Te-ar mai putea interesa

    Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Tunsul oilor îi ”arde” la buzunar pe oieri. Prețuri pe județe Egiptul a cumpărat încă 120.000 de tone de grâu din Ucraina Șarpe de doi metri, găsit în cotețul găinilor – jandarmii au intervenit de urgență