• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANALIZA DE SOL. Cum refacem nivelul de humus

    Gabriela Gimbășanu -

    Conținutul de humus este în scădere. Aceasta este concluzia specialiștilor care se ocupă de analizarea solului la nivel național. Dacă în trecut se vorbea de un conținut minim de humus de 8-10% pe solurile din România, acesta a înregistrat o scădere dramatică în ultimii ani. Astăzi, fermierii se pot considera norocoși dacă analizele de sol le indică un conținut de humus de 3-3,5%. Cum s-a ajuns în această situație și mai ales ce se poate face pentru a crește fertilitatea naturală a solului am încercat să aflăm de la Emilian Tudor, șeful laboratorului de analiză a solului de la Alchimex.

    Lucrările de conservare și încorporarea resturilor vegetale măresc conținutul de humus

    Un nivel ridicat al conținutului de humus în sol este asociat cu tehnicile moderne de prelucrare a solului care includ intervenții minime, dar și încorporarea resturilor vegetale în sol și nu eliminarea lor după strângerea recoltei.

    Pentru refacerea conținutului în humus se poate face ceva, dar totul pornește de la conștientizarea fermierului privind această problemă. În primul rând tehnicile de prelucrare a solului trebuie gândite puțin înainte. Lucrarea conservativă a solului este importantă pentru conservarea humusului. Încorporarea tuturor resturilor vegetale în urma culturii este un lucru foarte important pentru refacerea conținutului de humus. Nu trebuie scoase paiele, ci ar fi bine să fie încorporate”, a explicat specialistul de la Alchimex.

    Utilizarea îngrășămintelor organice

    Administrarea îngrășămintelor naturale contribuie la refacerea rezervei de humus din sol. Șeful de laborator de la Alchimex le recomandă fermierilor care se confruntă cu niveluri scăzute de humus în sol să ia în calcul administrarea de îngrășăminte naturale, chiar dacă nu sunt axați pe agricultura ecologică.

    Administrarea îngrășămintelor naturale, de la animale, de la ferme de animale este benefică. Această practică este foarte puțin folosită din cauza lipsei de mraniță. Industria de creștere a animalelor este mică și drept urmare nu avem foarte mult fertilizant natural. O zootehnie bine dezvoltată ajută foarte bine sectorul de creștere a plantelor pentru că avem acest fertilizant natural”, ne-a mai spus Emilian Tudor, șeful de laborator.

    cum-se-face-analiza-de-sol
    Recoltarea probelor de sol și apoi analiza lor din laborator pot stabili cu exactitate gradul de fertilitate a suprafețelor agricole

    Extinderea în cultură a îngrășămintelor verzi

    Un alt element extrem de important care contribuie la refacerea rezervei de humus în sol este introducerea sau extinderea culturilor de îngrășăminte verzi.

    Ar mai fi de adăugat și extinderea în cultură a îngrășămintelor verzi, un lucru foarte important. Cultura leguminoaselor și introducerea parcelelor de leguminoase în asolament ajută foarte mult și la menținerea sau dezvoltarea conținutului de humus, dar și a azotului. Leguminoasele în simbioză cu microorganisme producătoare de azot aduc un aport de ordinul a zecilor de kilograme pe hectar, pe an. Un hectar de trifoi aduce în sol echivalentul a 100 de kilograme de uree. Leguminoasele aduc și numeroase avantaje în ceea ce privește refacerea texturii solului. Nu asigură numai materia organică în plus, azotul, ci avem și un ajutor în refacerea solului”, a declarat pentru Agrointeligența –  www.agrointel.ro Emilian Tudor, șeful laboratorului de analiză a solului de la Alchimex.

    Citiți și:

    ANALIZA DE SOL. Recoltarea probelor – sfaturile specialiștilor Alchimex

    Ce îngrășăminte sunt ”vinovate” de creșterea acidității solului

    FERTILITATEA SOLULUI din România. Ce spun ANALIZELE DE SOL efectuate în Laboratorul Alchimex

    Pentru mai multe informații despre analiza de sol, vă recomandăm să luați legătura cu specialiștii laboratorului Alchimex. Lista reprezentanților Alcedo pentru fiecrae județ o găsiți la link-ul www.alcedoltd.ro/contact


    Te-ar mai putea interesa

    Culturi fără îngrășăminte – cât de mult scade producția? Plantele beau, nu mănâncă! Preț îngrășăminte 2024. Cât costă tona de uree, nitrocalcar sau azotat de amoniu la început de an

    Ultimele știri

    Baza agriculturii: Solul! Cum îl facem optim pentru culturile noastre acum, în primăvară, cu cheltuieli minime? S-a publicat Ghidul pentru achiziția de utilaje agricole cu fonduri europene! Pericle Sălceanu – student bursier și om de bază în ferma de 3.000 de oi a familiei