• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MODIFICĂRI LA PLATA SUBVENȚIILOR pentru FERMIERII ACTIVI!

    Roxana Dobre -

    Noi reguli pentru producătorii agricoli care trebuie să dovedească calitatea de ”fermier activ” pentru a încasa subvențiile de la agenția de plăți. Ministerul Agriculturii propune, printr-un proiect de modificare a  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, simplificarea procedurii pentru fermierii activi. 

    Iată care sunt principalele modificări propuse de Ministerul Agriculturii:

    La articolul 6, alineatele (1) – (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    „Art. 6(1) Fermierul care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul, nu au BENEFICIAT  cum se stipula în vechiul articol, la plăți directe care nu au depăşit cuantumul de 5.000 euro înaintea reducerilor şi a excluderilor şi care desfăşoară cel puţin o activitate agricolă minimă în cadrul exploataţiei sale, definită potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) lit. c), d) şi e), este fermier activ şi poate beneficia de plăţi directe.

    „Art. 6(2) Pentru a dovedi calitatea de fermier activ, fermierii persoane fizice care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul la plăţi directe , nu au BENEFICIAT  cum se stipula în vechiul articol, calculate conform art. 12 din Regulamentul nr. 639/2014, care depăşesc cuantumul de 5.000 euro înaintea reducerilor şi a excluderilor se pot înregistra la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ca persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 sau ca persoane juridice, care desfăşoară o activitate agricolă. Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderi familiale, rezultate ca urmare a înregistrării la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, se subrogă în drepturi şi obligaţii persoanei fizice, în ceea ce priveşte patrimoniul de afectaţiune definit la art. 2 lit. j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008.

    „Art. 6(3) Fermierii persoane fizice care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul la plăţi directe calculate conform art. 12 din Regulamentul nr. 639/2014, care depăşesc cuantumul de 5.000 euro înaintea reducerilor şi a excluderilor şi care nu se înregistrează potrivit prevederilor de la alin. (2), adică la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ca persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, trebuie să furnizeze documente din care să rezulte îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la alin. (5) lit. a) sau b).

    „Art. 6 (4) Pentru a dovedi calitatea de fermier activ, fermierii persoane juridice care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul la plăţi directe calculate conform art. 12 din Regulamentul nr. 639/2014, care depăşesc cuantumul de 5.000 euro înaintea reducerilor şi a excluderilor sunt înregistraţi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu activitate agricolă. În cazul în care nu reiese activitatea agricolă, trebuie să furnizeze documente din care să rezulte îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la alin. (5) lit. a) sau b).

    Atenție! În vechiul articol, fermierii  trebuiau deja să deţină certificatul de înregistrare cu activitate agricolă sau actul de înfiinţare din care să reiasă activitatea agricolă.

    „Art. 6 (5) Persoanele fizice sau juridice ori grupurile de persoane fizice sau juridice care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul la plăţi directe calculate conform art. 12 din Regulamentul nr. 639/2014, care depăşesc cuantumul de 5.000 euro înaintea reducerilor şi a excluderilor şi care gestionează aeroporturi, servicii de transport feroviar, sisteme de alimentare cu apă, servicii imobiliare, terenuri permanente de sport şi terenuri destinate activităţilor de recreere pot fi considerate fermier activ, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

    a) cuantumul anual total al plăţilor directe reprezintă cel puţin 5% din veniturile sale totale obţinute din activităţi neagricole în ultimul an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi verificabile;

    b) veniturile totale obţinute în cadrul exploataţiei din activităţi agricole reprezintă cel puţin o treime din veniturile totale obţinute în ultimul an fiscal pentru care sunt disponibile dovezi verificabile.

    „Art. 6 (6) Persoanele fizice sau juridice ori grupurile de persoane fizice sau juridice care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul la plăţi directe calculate conform art. 12 din Regulamentul nr. 639/2014, care depăşesc cuantumul de 5.000 euro înaintea reducerilor şi a excluderilor şi care gestionează firme/companii de construcţii, administratori de păduri de stat/private, penitenciare, unităţi administrativ – teritoriale: comune, municipii, oraşe, judeţe pot fi considerate fermier activ, dacă îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute la alin. (5) lit. a) sau b) adică:

    a) cuantumul anual total al plăţilor directe reprezintă cel puţin 5% din veniturile sale totale obţinute din activităţi neagricole în ultimul an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi verificabile;

    b) veniturile totale obţinute în cadrul exploataţiei din activităţi agricole reprezintă cel puţin o treime din veniturile totale obţinute în ultimul an fiscal pentru care sunt disponibile dovezi verificabile.

    „Art. 6 (7) În sensul alin. (5) pentru persoanele juridice și în cazul fermierilor prevăzuţi la alin. (3), dovezile verificabile sunt documente din care să reiasă veniturile totale şi veniturile obţinute din activităţile agricole și activități neagricole, care se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.”

    Sunt eliminate astfel dovezile verificabile pentru persoanele juridice care constau în situaţiile financiare anuale însoţite de formularul „Date informative”, respectiv, raportările contabile anuale, depuse la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice!

    Atenție! La articolul 6, alineatul (8) se abrogă. Adică ”În cazul fermierilor persoane fizice care în anul anterior de plată au beneficiat de plăţi directe care depăşesc cuantumul de 5.000 euro care, potrivit legii, nu întocmesc situaţii financiare anuale, dovezile verificabile sunt declaraţiile privind veniturile, precum şi alte documente emise de unitatea teritorială a Ministerului Finanţelor Publice sau de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală care se prevăd prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA