• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DECIZIE pentru SUBVENȚII – SEMNATĂ ASTĂZI de către MINISTRUL AGRICULTURII!

    agrointeligenta.ro -

    Anunț de ultimă oră de la Ministerul Agriculturii pentru fermieri! Ministrul Petre Daea a semnat astăzi o informare către producătorii agricoli în care le aduce acestora în atenție că pentru subvențiile din acest an, instituția pe care o conduce intenționează să transfere fonduri între măsurile de sprijin cuplat. Este vorba despre schemele pentru Campania 2017 și decizia nu afectează, astfel, plățile pe care fermierii le așteaptă pentru Campania 2016. 

    Această posibilitate creată de noua legislație va face posibil ca în cazul în care la unele scheme, sumele alocate nu primesc nici o cerere – cum a fost în trecut sprijinul cuplat pentru viermii de mătase, sau suprafețele/efectivele eligibile sunt prea puține – cum a fost cazul sprijinului cuplat la cartoful de sămânță care a ajuns la circa 23.700 de euro pe hectar în Campania 2016, MADR să se poată transfera din plafonul respectiv alocat către alte scheme de sprijin cuplat. Astfel, mai mulți fermieri pot beneficia de subvenții mai mari în locul situației în care foarte puțini beneficiari ajung să încaseze sume uriașe pentru suprafațe mici sau efective restrânse de animale.

    anunt Petre Daea sprijin cuplat

    Citiți și:

    ADIO SUBVENȚII URIAȘE LA HECTAR? Ce măsură se pregătește PENTRU PLĂȚILE APIA!


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului Subvenții APIA 2024. Terenurile care primesc bani la hectar și cele care sunt scoase de la plată