• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DECIZIE LA APIA!

    agrointeligenta.ro -

    Decizie importantă pentru fermieri, luată la nivelul centrelor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – APIA. În mod similar cu ceea ce s-a întâmplat și anul trecut, conducerea mai multor centre APIA din țară a anunțat deja prelungirea programului de lucru al funcționarilor. Astfel, fermierii au la dispoziție și ziua de sâmbătă pentru a depunere cererea unică pentru anul 2017.

    ”Am luat măsura prelungirii cu trei ore a programului şi de a introduce programul de lucru prelungit inclusiv sâmbetele pentru ca fermierii să poată să îşi depună cererile unice de plată înainte de termenul limită din 15 mai”, a declarat directorul APIA Bihor, Florian Pavel, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.

    Potrivit directorului, toţi fermierii au fost deja invitaţi la sediul APIA Bihor pentru depunerea dosarelor. ”Fermierii care nu s-au prezentat la data programată îşi pot depune cererea oricând până pe 15 mai, cu precizarea că vor avea prioritate la rând cei care au programare”, a afirmat directorul, citat de publicația locală bihoreanul.ro.

    Vă reamintim că depunerea cererii unice de plată prin care se solicită subvențiile agricole pentru anul în curs se mai poate face fără penalizare până pe data de 15 mai. După această dată, ministrul agriculturii Petre Daea a anunțat că fermierii nu vor mai putea depune documentele întrucât dacă nu s-au încadrat în acest termen legal este semn că nu sunt interesați de acest sprijin.

    Potrivit calendarului APIA, după expirarea termenului limită de depunere a cererilor unice de plată, în intervalul 1 iunie – 1 iulie angajaţii agenţiei vor face controlul preliminar şi administrativ care va fi urmat între 1 iulie şi 1 octombrie de controlul la faţa locului.

    Primele avansuri vor fi acordate în perioada 15 octombrie – 30 noiembrie după care plăţile regulare se vor face până la 31 martie.

    Sfat Agrointeligența: Verificați din timp dacă și centrul APIA de care aparțineți are program prelungit. Sunați pentru a verifica orele de lucru ale funcționarilor și nu lăsați pe ultimele zile depunerea cererii unice!


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA