• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • VESTE EXCELENTĂ pentru FERMIERII DIN EȘANTIONUL DE CONTROL APIA!

    Roxana Dobre -

    Veste excelentă pentru fermierii care se află în eșantionul de control, în Campania 2016! Ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat astăzi, 4 mai, că în privința controalelor care se vor realiza după depunerea cererilor de plată,  este exclus ca anul acesta un fermier corect să intre din nou în eșantionul de control, deși ministrul recunoaște că astfel de situații apar an de an.

    Este exclus ca anul acesta să mai intre în control un fermier care a fost controlat și anii trecuți, evident dacă a fost corect. De anul acesta, sub nicio formă nu se va mai întâmpla acest lucru, pentru că am schimbat procedurile de stabilire a eșantioanelor, iar acestea elimină din capul locului pe cei care au fost la control și au fost corecți în anii trecuți”, a adăugat Daea.

    Ministrul Agriculturii susține că România va fi prima și la depunerea de cereri, fără penalități, ”nu numai la luat de fonduri”, în condițiile în care țara noastră se află pe primul loc la rambursări de la Uniunea Europeană (UE).

    Cea mai mare sumă decontată de Uniunea Europeană a fost către România pentru subvențiile din 2016. E vorba de peste 400 de milioane de euro, bani care intră azi în cont. Din 1,881 de miliarde de euro pentru care am depus deja documente, România a primit decontări pe luna martie în valoare de 402,276 de milioane de euro. După noi vine Polonia, cu 344,734 milioane de euro, și Spania, cu 266,104 milioane euro. Este fără precedent să vină banii de la UE așa repede, bani care vor veni în continuare, pentru că în total noi am plătit pentru subvențiile din 2016 peste 2,3 miliarde de euro, iar banii se rambursează etapizat de la UE. Este prima dată când am dat fermierilor banii la timp. E adevărat că mai sunt în jur de 19.000 de fermieri care nu și-au primit subvențiile pe anul trecut, pentru că au neconformități și trebuie să își reglementeze situația. Nu poți să dai banii fără o verificare, dar ei au dosarele în lucru”, a menționat oficialul MADR.

    Sursa: Agerpres.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd