• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • BLOCAJ! Președintele Iohannis cere REEXAMINAREA LEGII CU SUBVENȚIA LA PORCI!

    Roxana Dobre -

    Fermierii care sperau la subvenții mai au de așteptat. O lege importantă din programul de Guvernare al PSD pentru producătorii agricoli a fost trimisă ieri, 15 iunie, de către președintele Klaus Iohannis spre reexaminare la Parlament. Este vorba despre Legea pentru aprobarea Programului carne de porc din fermele românești care are ca scop instituirea unei scheme de ajutor de stat. 

    ”Întrucât legea transmisă la promulgare nu prevede un termen pentru intrarea sa în vigoare, conform art. 78 din Constituție aceasta va intra în vigoare la 3 zile de la publicare. Totodată, art. 19 din legea transmisă la promulgare prevede că, în situația în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conține prevederi noi sau diferite față de schema notificată, prevederile schemei de ajutor de stat se completează și/sau se modifică în mod corespunzător. Aceste ultime dispoziții ale legii transmise la promulgare, ce pun în evidență faptul că la data adoptării acesteia nu fuseseră epuizate procedurile legale obligatorii de acordare a ajutorului de stat, impun reanalizarea de către Parlament a actului normativ, în scopul evitării consecințelor negative – atât pentru statul român, cât și pentru beneficiari – ce ar putea fi generate de neîndeplinirea acestor obligații procedurale”, se arată în cererea de reexaminare semnată de șeful statului.

    Inițiatorii legii au luat în calcul ipoteza în care România ar putea restitui o parte a acestui ajutor, fapt care însă nu este corect, spune Iohannis.

    Referitor la dispozițiile art. 19 din legea transmisă la promulgare – ce prevăd completarea sau modificarea schemei de ajutor de stat în cazul în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conține prevederi noi sau diferite față de schema notificată – credem că nu este de ignorat faptul că, instituind acest mecanism de adaptare a legii la decizia Comisiei Europene, legiuitorul pleacă de la premisa că aceasta nu va fi de respingere. Or, această premisă ar putea fi serios compromisă prin adoptarea unui act ce nu respectă procedurile în materie. Nu în ultimul rând, semnalăm că prevederile art. 19 au și semnificația adoptării unui act normativ sub condiție, ceea ce afectează principiul legalității și principiul securității raporturilor juridice prevăzute de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. În lipsa prevederii unui termen ulterior de intrare în vigoare a legii, termen în cadrul căruia să fie posibilă primirea autorizării, apreciem că legea a fost adoptată cu ignorarea normelor europene în materie, ceea ce înseamnă că ea va produce efecte juridice anterior momentului primirii deciziei Comisiei Europene. În acest context, subliniem că orice măsură luată și pusă în aplicare fără autorizarea Comisiei Europene poate fi considerată ajutor ilegal supus recuperării, cu consecința aplicării unor sancțiuni și a producerii unor prejudicii atât pentru statul membru, cât și pentru beneficiari. În acest sens, considerăm că legea ar trebui să cuprindă prevederi care să indice, fără echivoc, că aplicarea dispozițiilor sale se va face numai după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene. În caz contrar, se poate considera că autoritățile române nu și-au îndeplinit suficient și efectiv obligațiile ce le revin în acest domeniu. Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru aprobarea Programului carne de porc din fermele românești”, mai arată președintele.

    Vă reamintim că la începutul lunii februarie Guvernul a pregătit și a lansat în dezbatere publică documentul prin care se inițiază acordarea unui ajutor de stat fermierilor care au cel puțin 200 de porci la îngrășare. Ordonanța de Urgență pentru aprobarea Programului carne de porc din ferme românești – 200 capete = 10.000 euro include condițiile pe care crescătorii trebuie să le îndeplinească pentru a încasa banii gestionați de Direcțiile Agricole Județene.

    Ajutorul se acordă producătorilor de carne de porc organizați ca persoane juridice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

    Pentru accesarea Programului carne de porc din ferme românești – 200 capete = 10.000 euro, producătorii de carne de porc trebuie să livreze și să clasifice în abatoare autorizate, minimum 600 și maximum 100.000 capete de porci grași/an per exploatație. Exploatațiile care dețin mai mult de 100.000 de capete intră în program numai cu maxim 100.000 porci grași livrați la abator și clasificați.

    Se acordă ajutor de stat sub forma unor pachete de sprijin, valoarea pentru un pachet de sprijin fiind echivalentul a 10.000 euro pentru porcii grași, intrați în exploatația beneficiarului la o greutate de maxim 30 kg/cap, livrati și clasificați în abatoare autorizate.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului