• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FUNCȚIONARI APIA din toată ţara AU AJUNS LA BUCUREŞTI! Ce program are astăzi MINISTRUL AGRICULTURII!

    Roxana Dobre -

    Funcționarii APIA au strâns rândurile! Din toate colțurile țării, sute de salariați ai agenției de plăți au venit spre Capitală într-un suflu. Unii dintre ei sunt de 11 ani în instituţie, de la înființarea APIA, iar astăzi, 22 noiembrie, este prima zi în care nu sunt alături de fermieri și nu autorizează sau lucrează dosare.

    ”Miniștrii vin și pleacă dar noi suntem aici de 11 ani și vom rămâne și mai departe”, spun angajații în zecile de postări pe care le-au făcut publice într-un grup de Facebook unde își mai spun păsurile. Dacă până acum ne-am obișnuit ca fermierii să își strige nemulțumirile, astăzi este rândul celor care plătesc subvențiile să tragă un semnal de alarmă la porțile Ministerului Agriculturii!

    Banii sunt cei care îi scot în stradă pe salariații APIA, ca și pe fermierii care au protestat de atâtea ori. Din luna ianuarie se anunță tăieri salariale care îi nemulțumesc pe funcționari iar unii dintre ei pierd chiar și 2.800 de lei în cazul funcțiilor de conducere.

    Ca o adevărată comunitate unită și dedicată cauzelor în care crede, salariații agenției de plăți au plecat în creierii nopții din județele de unde își desfășoară activitatea. Unii au de parcurs chiar și 400-500 de kilometri astfel că au plecat la drum înainte de miezul nopții. Pe grupul de Facebook creat de ei au postat mai multe poze cu drumul spre Capitală, iar o parte dintre ele vi le inserăm mai jos:

    Ministrul agriculturii, ocupat cu participarea la un eveniment organizat de un supermarket și ședința de Guvern

    Ministrul Agriculturii, Petre Daea, cel în ale cărui mâini stă rezolvarea protestatarilor, după cum cred aceștia, are astăzi în agendă o lansare a unui program, eveniment organizată de un cunoscut supermarket. Şeful de la MADR a confirmat prezenţa acolo începând cu ora 10.00.

    Începând cu orele 13.00 este programată ședința săptămânală de Guvern de la care șeful de la Agricultură nu a lipsit niciodată de la preluarea mandatului. Mai mult, Petre Daea se pare că este așteptat și în județul Mureș la inaugurarea unei noi investiţii, dar având în vedere ce se petrece în Capitală este puţin probabil să poată onora invitaţia.

    Protestul funcționarilor APIA a fost aprobat de Primăria Capitalei pentru a avea loc mâine în fața Ministerului Agriculturii, în intervalul orar 11.00-14.00. Nu se știe exact numărul salariaților ce vor picheta sediul MADR întrucât directorii din teritoriu au anunțat că în ciuda protestului, activitatea din centre și plățile nu vor fi perturbate.

    La acest moment, liderii sindicali nu au făcut publice informații despre o eventuală discuție programată cu ministrul agriculturii. În prima zi a protestului, joia trecută, ministrul Petre Daea s-a aflat la APIA Olt unde a refuzat să discute problema salariilor, solicitând funcționarilor să nu întrerupă munca.


    Te-ar mai putea interesa

    Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile Prima fermă de lalele din România și-a deschis porțile pentru vizitatori Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare

    Ultimele știri

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Carrefour a anunțat câștigătorii Premiilor Internaționale pentru Tranziție Alimentară Ploi și vijelii în mai multe județe. Alerta meteo – în vigoare de astăzi