• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Programul cu PORCI GRATIS pentru GOSPODĂRIILE POPULAȚIEI. Ce informații oficiale a transmis MINISTRUL PETRE DAEA!

    agrointeligenta.ro -

    Programul prin care vor fi acordați porci gratis din rasele Mangalița și Bazna. Ministrul agriculturii Petre Daea a făcut o serie de declarații despre programul național menit să stimuleze creșterea porcilor din rase vechi, specifice micilor gospodării din mediul rural.

    În momentul de față se află în faza de avizare la ministere un proiect de act normativ prin care fermierii care doresc vor primi gratuit purcei din rasele Bazna și Mangalița, pe care îi vor crește până la minimum 130 de kilograme, urmând ca jumătate din efectiv să fie preluat apoi de un procesator la un preț anterior stabilit.

    Sunt cele două rase, Mangalița și Bazna, care au fost abandonate în ultima perioadă de timp, dar, din fericire, câțiva oameni în țara aceasta care au avut dragoste față de acest animal, față de aceste rase le-au păstrat. Avem un efectiv redus, dar pe care îl susținem în așa fel încât efectivul să crească și apoi să distribuim carnea de Bazna și de porc Mangalița. Este un program care va suscita interes”, a declarat Petre Daea, prezent la Alba Iulia cu ocazia caravanei ”Alege oaia!”.

    Potrivit Agerpres.ro, Petre Daea a menționat că se vor da purcei gratuit celor care doresc să crească porci din cele două rase. ”Acești porci vor fi crescuți în gospodăriile populației, într-o rație furajeră pe care o știu cei care au crescut dintotdeauna aceste rase. Ei primesc gratuit (purceii — n.r.), având apoi obligativitatea ca jumătatea din efectivul pe care noi îl dăm ca și efectiv pentru creștere să fie preluat apoi de procesatori la prețuri stabilite în momentul în care se distribuie acești purcei”, a explicat ministrul.

    Daea a menționat că purceii vor fi crescuți și îngrășați până la minimum 130 de kilograme, urmând să fie dați apoi la procesator, pentru a face diferite produse sau a vinde carnea așa cum este ea.

    Actul normativ este în avizare la celelalte ministere. Se vor înscrie în program atât cei care doresc să crească purcei și cei care doresc să îngrașe purcei, respectiv și cei care vor procesa. Într-un cuvânt, există un lanț al producerii cărnii de porc din aceste două rase bine pus la punct și pe care îl dezvoltăm cu scopul triplu, anume cel de a dezvolta și a păstra rasa respectivă, de a valorifica cerealele din gospodăriile populației și, evident, de a acorda consumatorului produse bune și foarte bune”, a conchis ministrul.

    Programul cu purcei gratis pentru gospodăriile populației este încă la nivel de proiect la nivelul Guvernului. Vom reveni cu noi informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile!

    Citiți și:

    Ioan Tătăran, crescătorul care a reînviat tradiția porcului Mangalița în România

    Specialităţile din porc de Mangaliţa au primit atestare de produs tradiţional

    Crescător de „porci-somon” Mangaliţa: ”Tot ce scoatem la vânzare se cumpără cât ai bate din palme”

    Mangaliţa – „porcul-somon” sau „uleiul de măsline cu patru picioare” – recucereşte Transilvania

    Porcul Bazna – o rasă românească uitată de crescători. ”Nebunia” unui veterinar din Blaj care vrea să reînvie creșterea porcilor de Transilvania


    Te-ar mai putea interesa

    Satul cu cea mai gustoasă brânză. Oile pasc iarbă pe soluri sărăturate și bogate în minerale Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier A primit o amendă 1.200 de lei pentru că porcul din ogradă nu era crotaliat

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte