• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul Gheorghe Dume lucrează terenurile de la Nana: Am negociat contractul de arendă

    agrointeligenta.ro -

    Fermierul Gheorghe Dume lucrează în domeniu din 1967. Timp de 26 de ani, până în 2005, a fost director general al întreprinderii județene de nutrețuri combinate din Călărași. În paralel, începând cu anul 2000, și-a derulat și propria afacere în agricultură.

    Acum lucrează aproximativ 2.300 de hectare de terenuri cu sol sărăturat categoria a IV-a, ce are PH-ul 7,5-8,2. O parte dintre terenuri, aproximativ 600 de hectare, le are amplasate în comuna Nana, județul Călărași și sunt din categoria cernoziom.

    Despre producțiile agricole ale anului 2017, fermierul Gheorghe Dume ne-a declarat: ”la grâu și la orz am obținut 6.500 kilograme la hectar. În schimb la rapiță am avut cea mai mică producție de când cultivăm rapița, doar vreo 2.700 kilograme la hectar, pentru că n-am avut răsărire toamna trecută. A fost neuniformă din cauza lipsei de apă. N-am avut ploi când am semănat, ca și în acest an, de altfel. Acum am semănat, dar n-avem apă în sol. Dac-o veni ceva ploi cine știe când. Suntem într-o zonă în care ne cam ocolesc ploile”.

    Gheorghe Dume împreună cu un grup de fermieri au înființat Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI ) ca să poată iriga însă e condamnat să stea și să privească puhoiul de apă în timp ce culturile îi mor de sete: ”Noi suntem lipiți de Dunăre, dar nu avem apă pentru că Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare nu reușește să ne dea apă. Nu reușește nici să pună stația în funcție, nici măcar să decolmateze, ca să punem noi o pompă acolo, ca să ne asigurăm apa prin forțe proprii”. Lipsa apei i-a afectat atât cultura de porumb, cât și cea de lucernă. Anual Gheorghe Dume își face provizii pentru sezonul rece: ”însilozăm vreo 10.000 de tone de siloz de porumb, aproape 6.000 de tone de siloz de lucernă, fân de lucernă, paie”.

    Nu deține spații de depozitare, deoarece toți banii puși deoparte i-a folosit pentru construirea unei ferme zootehnice moderne. În prezent, ferma e populată cu 1.300 de capete de vaci de lapte din rasa Holstein, dintre care 650 sunt mulgătoare. Producția e de 30 litri de lapte pe cap de vacă mulsă. Laptele îl livrează la compania Danone. Nu are o estimare a valorii fermei, însă doar ultimul dintre grajdurile construite, cu o capacitate de 450 de capete, l-a costat peste 3 milioane euro. Începând de anul trecut cultura mare a scăzut sub 50% ca pondere din totalul business-ului lui Gheorghe Dume.

    Deține utilaje de ”multe milioane de euro”, iar activitatea o desfășoară cu un staff din 50 de persoane

    Plănuiește să investească câteva sute de mii de euro în instalații de irigații, pentru dublarea suprafeței irigate, urmând să acopere 700-800 de hectare. În prezent, sursa de apă pentru irigații nu e Dunărea, dar fermierul intenționează să acceseze în curând această resursă grozavă.

    Gheorghe Dume este și arendașul celor 290 de hectare pe care familia fostului președinte al României, Traian Băsescu, le deține la Nana. A ajuns să lucreze terenurile prezidențiale printr-o conjunctură favorabilă, el lucrând suprafața ”de peste drum” de proprietatea lui Traian Băsescu. În 2013, când Traian Băsescu, pe atunci Președinte, a rămas fără cei care-i prestaseră anterior lucrările agricole, în mod firesc, a apelat la ”vecinul”. Referitor la acest aspect, ne-a declarat: ”Le lucrez cu plăcere. Sunt 300 de hectare la un loc. Contractul a fost negociat cu domnul președinte Traian Băsescu, care era administratorul terenului. În negocierea contractului, ca la orice contract trebuie să-ți aperi interesul, iar domnul Băsescu știe să și-l apere. De când e senator, administrator al terenului e doamna Maria Băsescu. Doamna este o femeie deosebită”.

    Ca gând de încheiere, Gheorghe Dume își repetă oful, în speranța că va fi auzit: ”Avem nevoie de irigații. Este păcat că suntem lângă apă, avem patru pivoți care stau și nu avem apă. Stau sistemele de irigații E timpul ca cei care se ocupă, să treacă la fapte mai mult decât vorbesc.”

    Acest material face parte din proiectul special Agrointeligența – FERMIERII ROMÂNIEI: TOP 300


    Te-ar mai putea interesa

    Vasile Crapciu, crescător de vaci: Vânzările la lapte s-au prăbușit. Ne-au invadat supermarketurile Rubin Mihalca s-a întors din Noua Zeelandă pentru a-și face fermă de vaci acasă, la Borlești Daniel Frei și-a construit ferma de la zero și s-a dezvoltat în cooperativă

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte