• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • BANI ÎN CONTURI! Care este JUDEȚUL unde FERMIERII AU ÎNCASAT DEJA 25,3 MILIOANE DE EURO!

    agrointeligenta.ro -

    Fermieri cu banii în conturi în acest județ! Un șef al agenției de plăți din țară anunță că producătorii agricoli au încasat deja subvenții de peste 25,3 milioane de euro. Este vorba despre județul Bacău care se află pe primul loc pe țară în privința numărului total de cereri autorizate, atât pentru avans, cât şi pentru plata regulară, respectiv 83,27 la sută din total.

    Astfel, din totalul de 19.156 de cereri depuse (din care au fost excluse solicitările neeligibile), pentru avans au fost autorizate la plată 17,314 de cereri, adică 95,93%. Suma totală autorizată pentru avans din Fondul European de Garantare Agricolă, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi cofinanţarea de la bugetul naţional, numai în județul Bacău ajunge la 14,803 milioane euro.

    „În plus, la plata finală, în lunile decembrie şi parţial din ianuarie, au fost autorizate la plata regulară, 15.951 de cereri, pentru care s-au plătit 10,498 milioane de euro”, a precizat Ghiță Burlui, directorul executiv al APIA Bacău, potrivit www.desteptarea.ro.

    Plăţile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se efectuează la cursul de schimb de valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană, de 4,5993 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) la cursul de schimb valutar de 4,5390 lei pentru un euro.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR lansează programul „Un tractor pe fermă” pentru fermierii până în 400 de hectare Bursa cerealelor. Creșteri de preț la grâu, porumb și rapiță Una dintre cele mai cunoscute fabrici de lapte din România este scoasă la vânzare!

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte